Cum să vindeci nefericirea umană cu metode vechi și problemele trupești cu tehnici noi

Redacția Redacția

Actualizat 16. 12. 2021

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Cea mai mare nenorocire sufletească a omului este nefericirea. Cel mai adesea, ea e asociată cu lipsa unui partener de viață. Dar asta se poate rezolva ușor, dacă apelăm la metode vechi de unire a unor destine. În materie de afecțiuni trupești, e bine să alegem tehnologii medicale de vârf.

În vechime, oamenii erau convinși că pofta vine mâncând, așa că nu trebuia să aibă o nevoie imediată de a mânca pentru a se așeza la masă. Aceeași convingere a stat la baza multor mariaje aranjate, vreme de sute de ani. Femeia își cunoștea bărbatul în ziua comuniunii, deși destinul ei fusese stabilit cu săptămâni sau chiar ani înainte.

„Dragostea vine cu timpul” era o credință cu titlu de axiomă ce s-a perpetuat și la noi, generație după generație. „Important e să vă înțelegeți și să lasați de la voi, maică”. Vi se pare cunoscut? Nimeni nu știe cât de nefericiți erau de fapt acei oameni, dar îmi amintesc vorbele bunicilor mei care îmi spuneau că relația lor a rezistat fiindcă a fost întemeiată pe respect reciproc. Nici vorbă de dragoste. 

Ok, acum, dacă te doare urechea nu faci decoct cu mușețel și pătlagină. Te duci la un specialist ORL, fiindcă s-ar putea să ai otită și nu trece fără antibiotic.

În secolul XXI, pentru a demonstra că mariajele pot dura la fel de mult ca în trecut, oamenii se căsătoresc iar pe nevăzute. De data aceasta acceptă să apară și la televizor, să-i vadă toată țara cât de nefericiți sunt. E nevoie de mult curaj să recunoști asta și să accepți că nefericirea te-a împins să apelezi la tehnici din trecut pentru a-ți schimba destinul.

Aceasta este emisiunea Căsătoriți pe nevăzute, un experiment social fără egal în România, în care oameni care nu s-au văzut niciodată sunt puși în fața unei alegeri decisive pe baza „potrivirilor” pe care le fac niște specialiști în relații, psihologi și geneticieni.

Avanta este unul dintre susținătorii acestei emisiuni și, chiar dacă medicii săi nu au leac pentru problemele de cuplu cum sunt gelozia, lipsa de atenție sau scăderea intensității sentimentelor, sunt pregătiți oricând să vă fie de folos pentru tot ce ține de sănătatea fizică. Partenerii oficiali ai emisiunii Căsătoriți pe nevăzute oferă servicii premium la prețuri corecte, într-un centru medical nou și modern.

Iată că acum știi unde să mergi dacă îți bate inima prea tare! Dar ce ne facem cu dragostea, că durează atât de puțin?

Dragostea durează trei ani? Doar în epoca modernă

Una dintre marile preocupări ale specialiștilor în relații umane a fost să stabilească cu precizie când intervine rutina în relația de cuplu, responsabilă cel mai adesea de eșecul unei povești de dragoste care a început ca în basme. Cei mai mulți experți cred că o relație de cuplu în epoca modernă se deteriorează după 3 ani, deși nu este o regulă general valabilă.

„Titlul celebrului roman Dragostea durează trei ani, de Frederic Beigbeder, are în spate un adevăr, pe care oamenii de știință, mai ales în biochimie și neuroștiințe, îl aduc din ce în ce mai mult în discuții. Studiile arată că în 2-3 ani îndrăgosteala, cea animată de un vector sexual aproape obsesional, dispare, dar că ea este înlocuită cu atașamentul și o dorință fizică ce rămâne constantă, dar echilibrată”, spune psihoterapeutul Victor Toriani, expert al emisiunii Căsătoriți pe nevăzute.

Specialistul se raliază convingerii cercetătorilor care susțin că acest lucru este de dorit și benefic, „pentru că faza de îndrăgosteală este consumatoare și epuizantă fizic, ajungându-se la concluzia că un om nu ar putea rezista fizic mai mult de 15-20 de ani, daca ar sta continuu în reacții biochimice constante specifice îndrăgostelii”. 

Și iată că ceea ce face ca relațiile să dureze în timp nu mai este acea îndrăgosteală de la început, ci atașamentul față de persoana dragă. Și respectul reciproc. Și înțelegerea dintre parteneri. „Mai lăsați de la voi, maică!”. Aveau dreptate bunicii noștri, nu-i așa?