ß
  • PRO TV
  • Festivalul Brazilor de Crăciun, la Muzeul Național de Artă al României

Festivalul Brazilor de Crăciun, la Muzeul Național de Artă al României

Festivalul Brazilor de Crăciun, la Muzeul Național de Artă al României

Prin cele 20 de ediții de până acum, Festivalul Brazilor de Crăciun a devenit polul de solidaritate al anului: au fost astfel colectate fonduri totale de 6.517.800 euro, iar 112.285 de copii proveniți din medii sociale precare au fost reintegrați socio-educațional, corectându-se, astfel, disparitățile sociale care i-ar fi condamnat să nu poată rupe cercul vicios al sărăciei. 

Pentru cea de-a 21-a ediție, organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, 23 de artiști și designeri au creat în atelierele lor brazi care spun povestea binelui ce trece de la unul la altul, prin empatie și solidaritate. Brazii vor fi expuși la Muzeul Național de Artă al României.

 

Organizația Salvați Copiii România atrage astfel atenția asupra crizei sociale iminente, care va urma crizei sanitare al cărei impact negativ s-a răsfrânt, în 2020, asupra celor 400.000 de copii aflați în pragul sărăciei. 

 

Potrivit datelor oficiale, copiii români sunt cei mai expuși din Europa riscului de sărăcie severă: țara noastră se afla, în 2020, pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de Statistică.  În cifre absolute, vorbim despre 1.582.000 de copii din România (36,3%) pentru care părinții nu pot acoperi costurile unei hrane sănătoase, ale unei educații de calitate și ale unor tratamente medicale urgente. 

 

Directorul General MNAR, Călin Stegerean, a declarat: “Evenimentul de acum este parte a unui parteneriat încheiat de MNAR cu Asociația Salvați Copiii și care, în afara dimensiunii caritabile, va face posibilă participarea copiilor defavorizați la activități educative în muzeul nostru pe întreg parcursul anului viitor.” 

 

”Toate datele oficiale ne arată că această criză sanitară este urmată de o criză mult mai profundă, una socială, în care disparitățile sociale se adâncesc. Copiii care erau săraci înainte au devenit în ultimii doi ani și mai săraci, iar asta se traduce prin hrană insuficientă, abandon școlar și acces limitat la tratamente medicale de calitate. De aceea, intervenția în aceste comunități trebuie să fie rapidă și mai ales integrată. Acolo unde statul nu face, unde autoritatea pare că s-a retras, e nevoie de noi și de solidaritatea noastră.”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 

 

 

LA CE E BUNĂ SOLIDARITATEA SOCIALĂ

Grație fondurilor colectate la cele douăzeci de ediții anterioare ale Festivalului Brazilor de Crăciun:

58.868 de copii au beneficiat de sprijin socio-economic, pentru a putea fi integrați educațional și pentru a se preveni abandonul școlar;

39.444 de copii au fost incluși în programul Școala după Școală și de educație remedială;

9.349 de copii au participat la Grădinițele Estivale;

4.624 de copii au fost recuperați educațional, prin programul A Doua Șansă.

 

În primele 11 luni ale anului 2021, un an marcat de criză sanitară, care i-a expus riscului de excluziune socială tocmai pe cei mai vulnerabili, Organizația Salvați Copiii și-a intensificat programele de reinserție educațională și sprijin socio-pedagogic astfel: 

5.946 de copii au beneficiat de suport în programul de prevenire a abandonului școlar prin activități de tip Școala după Școală și  Educație remedială;

11.400 de copii au beneficiat de servicii educaționale îmbunătățite, ca urmare a formării cadrelor didactice (477 specialiști formați)

12.000 de copii din 54 de școli au primit dispozitive necesare învățării online, rechizite și produse igienico-sanitare;

748 de copii au beneficiat de suport în programul Grădinițe Estivale;

248 de copii au fost reintegrați prin programul A Doua Șansă.

 

Pentru cea de-a 21-a ediție, Organizația Salvați Copiii România consolidează Fondul de solidaritate pentru copiii vulnerabili, pentru ca dreptul acestora la servicii sociale, de educație și de sănătate să fie real și nediscriminatoriu. Situația copiilor vulnerabili s-a degradat constant în ultimele luni, odată cu evoluția pandemiei și impunerea unor restricții sociale, care pentru ei s-au tradus în marginalizare și, în foarte multe cazuri, în restricționarea dreptului la educație. 

 

FESTIVALUL BRAZILOR DE CRĂCIUN: PROBA DE AUR A SOLIDARITĂȚII

Într-un context dificil, Festivalul Brazilor de Crăciun rămâne, pentru cel de-al 21-lea an consecutiv, polul solidarității, ediția din acest an demonstrând că binele comun depinde de efortul colectiv, de responsabilitate socială și de implicare. 

Seara de Gală a Festivalului Brazilor de Crăciun va avea loc în data de 9 decembrie, la Muzeul Național de Artă al României, în vederea licitării celor mai frumoși brazi de Crăciun și strângerii, astfel, de fonduri pentru restabilirea accesului nediscriminatoriu la educație și la servicii medicale de calitate pentru copiii vulnerabili, prin dotarea prioritară a secțiilor de pediatrie și a maternităților din țară cu aparatură medicală vitală.

 

Artiștii care au creat brazi unici, pentru această ediție, sunt: Smaranda Almășan, Ana Bănică, Nicu Bocancea & Florăria Iris, Adina Buzatu & Maestrul Gheorghe Zamfir, Daniel Codrescu & Atelierul de mozaic, Irina Dragomir, Anca Fetcu Lupu & Beelive Design, Gheorghe Fikl, Omid Ghannadi & Inside Academy, Teodor Graur, Laura Hîncu, Hamid Nicola Katrib, Doina Levintza, Ana Mohonea & Maria Mohonea - Architectural Christmas, Dhaniel Nora, cu sprijinul Sephora, Adela Pârvu, cu sprijinul PPG România, Obie Platon, Felicia Simion, cu sprijinul Mara Mura, Smiley & HaHaHa Production, Ada Tache & Karim Rashid, cu sprijinul Dent Estet, Iulia Totoianu, cu sprijinul Libris.ro, elevii Școlii Gimnaziale Step by Step & Dhaniel Nora. Acestora li se alătură Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea.

 

Sponsorii ediției anunțați până în acest moment: 

Diamond: BCR, Catena, Deutek 

Platinum: One United Properties, Profi, Kaufland România

Gold: Agroest, Banca Transilvania, Beautik Haute Parfumerie, SKY XS Aircargo

Silver: CIT ONE, Concelex, Dexion, Dutchmed, Maresi Foodbroker, MAVIPROD, PEPCO România

 

Comitetul de Organizare: Florentina Costea, Nicoleta Deliu-Pasol, Omid Ghannadi, Cristian Hordilă, Mihai Morar, Amalia Năstase, Andreea Raicu, Tereza Munteanu, Gabriela Alexandrescu. 

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni