ß
Misterul lui Bigfoot se adâncește după ce o echipă de cercetători a decis să scaneze una dintre cele mai celebre imagini ale creaturii mitice.
Concluziile lor sunt prezentate în serialul History Channel ”The Proof Is Out There”.
Bigfoot, Sasquatch, Yeti... Toate acestea sunt numele pe le-au primit creaturile uriașe, cu înfățișare de primată, despre care se spune că sălășluiesc în sălbăticiune. Conform legendei, creaturile Bigfoot trăiesc în pădurile din America de Nord și au fost zărite prin părți ale Statelor Unite și Canada încă din 1800. De cele mai multe ori, Bigfoot sau Yeti este descris precum o arătare plină de mușchi, acoperită de blană, cu o înălțime undeva între 2 și 3 metri.
Unii martori pretind că aceste creaturi au o față aproape umană, în timp ce alții le descriu ca pe niște monștri, fără gât vizibil și care răspândesc în jurul lor un miros înțepător. Alții spun că ochii lui Bigfoot sunt roșii sau galbeni și strălucesc în întuneric.
Cea mai șocantă dovadă a existenței lui Bigfoot este un video făcut de Bob Gimlin și Roger Patterson în 1967. Acesta a fost făcut în Bluff Creek, California și înfățișează o creatură umanoidă imensă, care străbate cu pas larg pădurea.
Pentru unii, clipul video nu este decât o farsă elaborată, chiar dacă autorii lui au pretins întotdeauna că este original.
Roger Patterson, care a murit de cancer în 1972, și-a menținut până la final versiunea că ”bestia surprinsă pe peliculă este adevărată”.
Întrebarea pusă în episodul ”The Proof Is Out There” este următoarea: ”A fost filmat Bigfoot de-adevăratelea sau cineva în costum de blană a evoluat în fața camerei de luat vederi?”.
În respectivul episod, ”Bigfoot Revealed”, o serie de oameni de știință folosesc tehnologie de ultimă oră și inteligența artificială pentru a analiza anatomia creaturii.
Iar cercetărilor lor o să-i surprindă pe sceptici pentu că oamenii de știință cred că Bigfoot, pe care ei l-au botezat Patty, este cu siguranță real.
Video-ul Patterson-Gimlin a fost analizat pe bucăți, scenă cu scenă, inclusiv de dr Jeff Meldrum, expert în antropologie și anatomie, expertul în computere Isaac Tian, zoologul Roxy Furman și antropologul Kathy Strain.
Dr Meldrum: ”Am identificat detalii foarte distinctive în felul în care Patty merge, care nu sunt umane. Cât privește anatomia, nu este vorba de o configurare umană deloc, ci mai degrabă de un intermediar între un om și o primată de dimensiuni mari”.
Foto: Getty
Gallery