ß
  • PRO TV
  • Oana Tache face parte din categoria românilor pentru care nu există “nu pot”. Nu există nici “nu vreau”

Oana Tache face parte din categoria românilor pentru care nu există “nu pot”. Nu există nici “nu vreau”

Oana Tache face parte din categoria românilor pentru care nu există “nu pot”. Nu există nici “nu vreau”

Oana Tache face parte din categoria românilor pentru care nu există “nu pot”. Nu există nici “nu vreau”. Cu un background solid în media românească, Oana a apărut pentru prima oară la TV în 1992, la Abracadabra. De-atunci până în prezent nu a luat pauză niciodată.

Ba chiar a evoluat pe mai multe paliere – radio, presă scrisă, digital, evenimente și producție și este văzută atât ca un pionier cât și ca un trendsetter în multe din domeniile mai sus menționate. Despre recordurile personale și profesionale stăm de vorba de 1 Decembrie cu jurnalista care a crescut în fața noastră, Oana Tache.   

De curând, ai devenit primul jurnalist roman invitat să modereze o dezbatere la Parlamentul European la European Youth Event 2021. Cum a fost această provocare si cum ai primit această invitație?

Colaborarea mea cu Biroul Parlamentului European în România a început în 2019 când am participat voluntar la o serie de evenimente locale. Ulterior, am dezvoltat tot voluntar o campanie online și am fost invitată la Bruxelles la European Youth Week și la Sibiu Summit. Știam că o dată la 2 ani, când nu se întâmplă European Youth Week are loc European Youth Event dar, nu m-am așteptat nicio secundă la această onoare și am fost foarte emoționată.

Când vorbim despre cele mai importante evenimente dedicate tinerilor europeni spui egalitate, sustenabilitate și incluziune. Spui accesibilitate, dialog și transparență. Anul acesta peste 10.000 de tineri din întreaga Europă au participat la acest eveniment desfășurat în format hibrid iar, în contextul istoric al Conferinței privind Viitorul Europei, pentru mine experiența a fost cu atât mai interesantă. La fel și subiectul abordat în dezbaterea pe care am moderat-o – Next Generation EU: Economic Recovery post Covid-19. Pentru că atunci când vorbim despre bugetul de bugetul pe termen lung al UE și NextGenerationEU vor forma cel mai mare pachet de stimulente finanțat vreodată în Europa.

Un cuantum total de 2 018 miliarde EUR (în prețuri actuale*) va ajuta la reconstruirea Europei, o reconstrucție prin care Europa va deveni mai ecologică, mai digitală și mai rezilientă. Revenind la întrebare, cu siguranță European Youth Event a fost cel mai important eveniment din cariera mea de până acum. 

Tot anul acesta, ai avut ocazia să o întâlnești față în față pe Președinta Comisiei Europene – Ursula von der Leyen. Care a fost prima întrebare pe care i-ai adresat-o?

Într-adevăr, imediat după State of the European Union – eveniment în care Comisia Europeană prezintă raportul de activitate și totodată propune proiecte viitoare, am cunoscut-o pe doamna von der Leyen. Am avut ocazia să fiu primul jurnalist care îi adresează o întrebare președintei Comisiei Europene după discursul dumneaei din plen și am făcut referire la Anul Tineretului European – propunere pe care domnia sa o înaintase public cu doar câteva minute înainte.

Răspunsul doamnei von der Leyen a fost legat de rezultatele așteptate după Conferința privind Viitorul Europei și anume – “Nu vom avea o Uniune Europeană nouă, ci vom avea una mai puternică, care se va mișca mai bine. Le datorăm asta tinerilor europeni. De aceea propun ca 2022 să fie Anul Tinerilor de pretutindeni din Europa.” 

Să ne întoarcem un pic în 2019 când pentru prima oară, Pralamentul European a invitat la Bruxelles un influencer și producător de content din România și aceasta ai fost tu.

Cum a fost experiența pentru tine? Dar procesul de selecție?

Așa cum spuneam în primul meu răspuns, colaborarea mea cu Biroul Parlamentului European a început cu puțin înainte de alegerile europarlamentare din 2019. Deși, sunt un om crescut în zona media de entertainment am ales să ies din bula proprie și profesională marcată fiind de tragicul eveniment de la Colectiv și numeroasele evenimente ulterioare care au avut loc pe scena politică din România. Mi-am dorit să fac mai mult pentru generația mea și cele care vor veni și am luat atitudine astfel, implicându-mă activ. Iar zic, nu m-am așteptat să am această onoare și chiar am întrebat la rându-mi “De ce eu?!”. Răspunsul a avut legătura cu experiența pe care am acumulat-o lucrând cu și pentru brand-uri internaționale în echipe multiculturale și totodată disciplina în domeniul meu de activitate. Iar de atunci până în prezent am avut ocazia să stau de vorbă cu vice președinții Katarina Barley și Roberta Metsola, europarlamentarii Guy Verhofstadt și Manfred Weber și cei care ne reprezintă pe noi, românii la Bruxelles și Strasbourg.      

Pentru că ai pomenit de brand-uri internaționale și experiența ta, trebuie să reamintim că pe lângă aparițiile din fața camerei, ai fost mereu implicată și în structurile interne ale televiziunii.

Mai exact, la 26 de ani ai devenit cel mai tânăr Brand Manager din Europa Centrală și de Sud Est al celebrului brand MTV. Cum ai făcut trecerea de la tânără VJ-iță la om de marketing?  

În 2008 am intrat în gașca MTV ca VJ. Mi-am dorit să fiu mai mult decât “fata simpatică de la TV” și am început să îmi produc singură emisiunile. Ba chiar să propun, dezvolt și implementez proiecte cu potențial vandabil la și pentru MTV România. Ca background, la facultate am terminat marketing așa că în momentul în care a existat deschidere pentru această poziție, mi-a fost propusă. Nu pot să spun că fost o trecere directă spre Marketing și Brand Management pentru că mă ocupam în paralel și de această componentă dar și de emisiunile mele. La MTV am crescut practic din toate punctele de vedere profesional. Și ceea ce mă bucură foarte tare este că și în prezent colaborez cu colegii de la Budapesta de la Viacom CBS. 

Așa cum ai spus și tu, publicul te-a știut o lungă bucată de vreme ca Oana de la MTV pentru că ai fost cel mai longeviv VJ al canalului în România. Numeri în portofoliu peste 450 de interviuri cu artiști internaționali. Care sunt cele mai memorabile momente ale tale în această postură? 

Timp de 10 ani, MTV România a fost pentru mine acasă.  Între 2008 și 2018, am trăit, respirat, “mâncat” MTV. Fiecare proiect din care am făcut parte, fiecare emisiune prezentată, fiecare eveniment MTV reprezintă pentru mine experiență pentru că așa cum spuneam, la MTV am crescut. Însă de departe, cele 6 ediții de MTV EMA la care am fost prezentă vor rămâne amintirile mele preferate. Să stai de vorbă cu Shakira sau GreenDay, să urci în lift cu Beyonce sau să cotrobăi prin cabina Rihannei înainte de show, să îți vezi live toți idolii muzicali și să relatezi live de la Berlin , Madrid, Amsterdam, Glasgow, Milano sau Bilbao e absolut incredibil. Și sunt extrem de recunoscătoare pentru toate aceste momente…

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când ai călcat pentru prima oară pe un platou de filmare. Ai făcut între timp presă scrisă, radio, TV, producție pentru TV și digital.

Cum a început aventura ta cu zona digital?

Cred că e natural și firesc să ne facem update din când în când. Eu mi-am făcut primul blog în 2007 în joacă, iar din 2015 am început să produc conținut pentru brand-uri atât locale și internaționale. Regula e să faci un mix de marketing și să fii prezent în “all contact points” cum se spunea în biblia de brand a MTV și nu cred că în prezent se mai poate fără online. Pe premisa asta a luat naștere și compania mea de producție de content online, www.medialike.ro. E o călătorie plină de provocări dar foarte frumoasă. 

Asta ți-ai spus când ai propus proiectul de Digital Host la ProTV?

Îmi place să fiu pro-activă. Am fost educată la ProTV să caut nemaiîntâlnitul și am avut mereu și libertatea de a crea, propune, implementa proiecte altfel. Proiectul prin care am devenit primul Digital Host din România a avut ca punct de plecare nevoia constantă de inovație în plan profesional, contextul în care Facebook abia lansa tool-ul de Facebook live și doza mea de nebunie de a face dintr-o idee o producție de o oră exclusiv online care complete pe internet producții TV ca Vocea României sau Românii Au Talent. A fost un proiect extraordinar pentru care diviziile de digital, tehnic, marketing și PR, producție și vânzări s-au aliniat și care a dat primul million de vizualizări în real time pe o platformă social media a ProTV.   

Te-ai întors la radio anul acesta și realizezi matinalul de weekend la Virgin Radio România. Ce înseamnă radioul pentru tine?

În radio am ajuns prima oară în 2008 și m-am îndrăgostit iremediabil de această platformă. Radioul înseamnă o doză importantă de intimidate între realizatorul de programe și public mai departe de informația livrată pe această platformă. Se crează o încredere “in blind” la propriu și e un sentiment cu totul aparte.

Până acum mi-am folosit vocea în peste 10 proiecte radio, am fost voice over pentru 3 canale TV & radio și de curând m-am întors la această mare dragoste a mea. Virgin Radio România e noua mea casă în weekend-uri. Mă trezesc direct cu ascultătorii la show-ul matinal pe care-l prezint, interacționăm foarte mult și am ocazia să îmi invit în fața microfonului toți prietenii din media și nu numai. Pavel Bartoș, Adi Nartea, Cabral, Chef Foa (ca să numesc doar câțiva) mi-au fost alături până acum și surprizele nu se opresc aici. Așa că, vă invit să ascultați Tic Talk în fiecare sâmbătă și duminică de la 9 la 12 la Virgin Radio România. Vă veți distra!  

Fără îndoială, au existat în cariera ta îndelungată și momente record cum le numim noi. Pe lângă tot ce ne-ai povestit până acum, care au fost acele moment care ți-au dat challenge?

Dacă nu ar exista challenge, cred că m-aș reorienta profesional. (râde) Dar, media în toate formele ei este un mediu extrem de dinamic și plin de adrenalină care nu m-a plictisit și nu cred că mă va plictisi vreodată. E multă emoție și evident că fără muncă multă și consecvență nu ai cum să faci carieră.

Totodată trebuie să te autodepășești în fiecare zi. Eu mi-am ales conștient direcția cu toate că nu există o zonă de confort în ceea ce facem noi. Te poți trezi că moare Michael Jackson și ești LIVE 12 ore non stop sau că prezinți un Revelion la minus 17 grade Celsius. Și momente de genul acestora pe care le-am trăit pe propria-mi piele nu fac decât să îți testeze anduranța la “distracție” și să te transforme în profesionistul care visezi să devii de când faci primii pași în media românească, să te întărească și să te facă să îți demonstrezi că poți mai mult.

Ești exemplul de român care nu se lasă. Dovadă stau cei 30 de ani de carieră. Ne împărtășești secretul tău?

Nu am un secret. Cred că trebuie să schimbăm mentalitatea și unghiul din care privim lucrurile. Să ne plângem, să ne ascultăm la propriu mai mult unii pe ceilalți, să învățăm mai mult unii de la ceilalți și să învățăm în fiecare zi unii de la ceilalți. Să ieșim din bula proprie și să fim determinați să FACEM! România poate mai mult! Românii pot! La mulți ani, România! Viitorul îți aparține!     

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni