ß
Costi Ioniță are „gene bune” și se trage dintr-un neam plin de oameni talentați, motiv pentru care se declară mândru de originea sa. Muzicianul este nominalizat pentru a doua oară la Premiile Grammy și le-a dat vestea fanilor săi.
Costi Ioniță a pus șampania la rece și e gata să sărbătorească un nou succes înregistrat peste Ocean. Muzicianul se află printre compozitorii albumelor Live N Livin, al lui Sean Paul, și Positive Vibration, al lui Jesse Royal. Ambele discuri au fost nominalizate la Premiile Grammy 2022, la categoria Cel mai bun album reggae.
Artistul și-a anunțat fanii de pe rețelele sociale că este un moment important în cariera lui, care îl bucură nespus.
„Fraților, sunt deosebit de bucuros și fericit pentru că tocmai am fost, pentru a doua oară, nominalizat la Premiile Grammy, premiile Academiei Americane de Muzică. Cred că este o performanță și nu știu câți români se pot lăuda cu acest lucru, dar pot să vă spun că sunt tare fericit”, a dezvăluit compozitorul pe contul său de Instagram.
Citește și: Costi Ioniță, lăudat de superstarul J Balvin pentru prestația de la Masked Singer România
În 2012, Costi Ioniță a contribuit la albumul Summer în Kingston al lui Shaggy, care a fost nominalizat la Grammy la categoria Cel mai bun album reggae.
Premiile Grammy 2022. Lista nominalizaților
În acest an, Costi Ioniță a mai bifat un succes notabil.
Acum, muzicianul mărturisește că succesul se datorează și originilor sale.
„Trebuie să știți că peste tot, oriunde m-aș afla în această lume, vă reprezint cu drag, vă reprezint cu succes, și vă fac să fiți mândri că sunteți români. Eu sunt mândru că sunt român, știu din ce neam fac parte, știu ce gene am în mine și din ce strămoși ne tragem cu toții. De aceea vreau să știți că mâine (azi – n.red.) voi lansa și un proiect special, care să ne aducă aminte și să ne facă să ne reconectăm la valorile acestui neam: poporul român”, a mai spus Costi Ioniță.
Proiectul special la care face referire Costi Ioniță este o colaborare cu Vlăduța Lupău și Jador. Cei trei s-au reunit pentru piesa Mare e lumea, despre care artista a dezvăluit că este „ca un imn”.
Fotografii: @costiofficial
Vezi și VIDEO:
Gallery