ß
Are 26 de ani, este din Chișinău și a reușit să cucerească atât publicul din România, cât și pe cel de peste hotare. Odată cu lansarea, luna aceasta, a unei piese noi, Red Blue, solista Misha Miller a povestit, în premieră pentru fanii ei, detalii inedite despre carieră, familie, începuturile în industria muzicii și proiectele de viitor.
Este Basarabia România? Și la această întrebare a răspuns Misha, cunoscută peste Prut și pentru a fi o voce civică autentică. Dar care este, de fapt, povestea Mishei Miller, pe numele ei real Mihaela Arsene, tânăra cu vise mari din Chișinău, cu două facultăți absolvite la Iași, care, anul trecut, a ajuns pe locul 1 în topurile muzicale din Turcia, Grecia și Bulgaria cu melodia Smoke Me?
Misha Miller se consideră o persoană realistă, care are ce să transmită publicului, dar și o visătoare. Un artist perfecționist și, în același timp, cel mai dur critic al său.
„Mereu zic că viața este ca un bumerang. Tot ceea ce dai Universului, acesta îți va întoarce înzecit. Sunt o tânără artistă, o visătoare care vrea să-și îndeplinească scopurile pe care și-a le-a stabilit de când era mică. Cu cât visezi mai mult, cu cât îți dorești mai mult niște lucruri, cu atât ești mai aproape de ele. Asta este credința mea”, povestește Misha Miller, artistă a casei de discuri Roton.
A început să cânte de la o vârstă fragedă, familia fiind cea care i-a insuflat și descoperit pasiunea pentru muzică. Atât unul dintre unchii săi, cât și bunica sa au cochetat cu muzica, astfel că talentul muzical este moștenire de familie. La vârsta de trei ani, cântăreața era mare fan Backstreet Boys și susținea „concerte” acasă, publicul fiind, desigur, familia de pe canapea.
„Am trăit primii doi ani și jumătate la bunici, pentru că părinții mei erau foarte ocupați cu afacerea pe care o administrau la Chișinău. La bunici, în perioada aceea locuia și fratele mai mic al mamei mele. El, fiind foarte pasionat de muzică, a fost primul care și-a dat seama de talentul meu și mi-a insuflat dragostea pentru muzică. Am crescut și cu muzică românească, dar cel mai mult ascultam muzică străină, în special Backstreet Boys, Britney Spears și Destiny's Child. Piesa mea preferată a rămas și acum Everybody de la Backstreet Boys. Când eram mică, stăteam cu telecomanda în fața oglinzii, în chip de microfon, îmi făceam rochii din draperii. Strângeam toată familia pe canapea și ziceam: Începe spectacolul! Și le cântam, schimbam ținutele”, mai spune Misha.
Toată lumea o știe drept Misha Miller, însă puțini sunt cei care știu motivul pentru care artista nu s-a prezentat publicului larg cu numele său real, Mihaela Arsene. Colegii din cadrul unui proiect din Chișinău au fost primii care i-au spus Misha.
„Mi-am pus pseudonimul Misha după prima piesă pe care urma să o lansăm, Sacred Touch. Nu cred că suna tocmai OK: Mihaela Arsene cu Manuel Riva. Dar legat de acest nume de scenă, este o poveste ceva mai vechi. Făceam parte dintr-un proiect de cover-uri în Chișinău și, acolo, eram unica vorbitoare de limba română. Ceilalți erau vorbitori de limba rusă și toată lumea întâmpina dificultăți când rostea numele Mihaela. Rușii nu au numele acesta și, atunci, au decis să-mi spună Misha. În plus, acest nume are legătură și cu familia mea. Pe tatăl meu îl cheamă Mihai, iar mama i-a spus întotdeauna Misha”, mărturisește artista.
Iubește muzica mai mult decât orice și este absolventă a două facultăți total diferite de cariera pe care a ales să o urmeze. Finanțele și Politologia au făcut parte din viața Mishei timp de șase ani, însă, în cele din urmă, dragostea pentru muzică a triumfat. Cu toate că a decis să nu plece prea departe de casă, făcând studiile universitare la Iași, artista susține că a fost atrasă mereu de București:
„Pentru perioada studenției, am încercat să găsesc o soluție astfel încât să pot fi aproape de casă și să pot face și studii mai bune decât la Chișinău. Acesta a fost motivul pentru care facultățile le-am făcut la Iași. Însă, dorind să urmez o carieră muzicală, gândul meu a fost mereu să ajung la București”.
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Smoke Me, piesa pe care Misha Miller a lansat-o, în 2020, alături de Sasha Lopez, continuă să ocupe locuri importante în playlist-urile din străinătate, chiar și la un an de la lansare. Și cum fiecare moment unic din viața artistei are în spate o poveste, așa s-a întâmplat și în cazul acestei piese.
„Prima variantă a piesei era Smoke Me Inside și, apoi, ne-am gândit să fie Call me my baby, așa că am decis să înregistrăm și varianta asta. Țineam permanent legătura cu părinții și cu sora mea, cărora le trimiteam pe e-mail toate proiectele mele muzicale. Într-o zi, am mers la Chișinău și, când am ajuns, sora mea, Mirela, mi-a zis că nu sună tocmai bine versiunea Call me my baby. Atunci, mi-a propus să lansăm piesa în varianta ei inițială, Smoke Me. Când am revenit în București, am mers la studio și le-am zis lui Sasha Lopez și Darei că ar fi mai bine să mergem pe varianta aleasă de sora mea”, a povestit Misha Miller.
A ajuns în topurile celor mai importante playlist-uri din lume și a devenit Nr. 1 în Turcia, Grecia și Bulgaria cu piesa Smoke Me. Acum, Misha Miller surprinde din nou cu Red Blue, hit-ul pe care l-a lansat în 12 noiembrie 2021. O piesă scrisă în patru ore, cu un mesaj misterios și profund, Red Blue promite să concureze cu hit-ului Smoke Me.
„Red Blue a fost scrisă în 2019, într-o săptămână de creație foarte productivă. Tot atunci am înregistrat și Smoke Me. Am compus-o într-o sesiune cu Dara și cu Florian Rus. De multe ori văd cromatica asta, Red Blue. De atunci, din 2019, îmi apare în tot mai multe ipostaze ale vieții. O văd de foarte multe ori pe stradă, pe telefon, la televizor. Textul mi se pare foarte sexy și profund. Este o piesă de dragoste, care stârnește pasiune. Personajul feminin din piesă este foarte misterios și pasional. Iar partea masculină nu există. El este un vis”, mărturisește Misha Miller despre piesa Red Blue.
Basarabia este România? O întrebare care stă pe buzele multora a primit răspunsul din partea Mishei Miller:
„Pentru mine, Basarabia este România. Nici nu am cum să simt altfel. Am urmat școala Prometeu, primul liceu din Chișinău cu puternice influențe românești, pentru că, atunci când s-a fondat, 70% erau profesori veniți din România. Noi sărbătoream 1 Decembrie în fiecare an, la fel cum se sărbătorește în România. Și în familie, și acasă am fost educată foarte mult în spiritul valorilor românești”.
Pe de altă parte, Misha consideră că, în privința carierei ei, este o diferență între Chișinău și București: „Din punct de vedere profesional, în București este o industrie în procesul căruia se învârt foarte mulți oameni: casă de producție, label, manager, compozitori, artiști, întreaga echipă care este în spatele artistului. În Chișinău, nu avem așa ceva. La concursurile de talente din România vin foarte mulți tineri din Republica Moldova, neavând nici măcar un punct de plecare în Chișinău”.
Ultima piesă a Mishei Miller, Red Blue, poate fi ascultată aici:
În afară de muzică, ce alte pasiuni ai mai avut în copilărie?
Am jucat, la 7 ani, în două spectacole, iar în unul am avut rolul principal. Mă observase cineva de la Filarmonica Națională din Chișinău, iar acolo, pe vremea aceea, își dădeau examenul de licență studenții de la Arte. În unul dintre spectacole era vorba despre fricile unui copil, despre monștrii pe care îi vedea în somn.
Cum era Misha Miller acum 5 ani?
Făcând o comparație cu mine de acum cinci ani și aducându-mi aminte de anumite situații, mi se pare foarte amuzant acum. Eram un copil, comparând cu lecțiile pe care le-am învățat între timp. Eram foarte infantilă, credulă.
Este cariera mai presus decât planurile personale? Ce ți-ai propus pentru viitor?
Cu toate că îmi iubesc meseria, mă gândesc să nu fiu super-carieristă. Nu vreau să uit că sunt și o femeie care vrea să aibă și o familie, un soț, copii. Să fiu împlinită și fericită din toate punctele de vedere. Să fiu împăcată cu mine.
Ce impact a avut pandemia asupra ta?
Din punct de vedere profesional, 2020 a fost un an extraordinar. A explodat Smoke Me și am avut mai multe colaborări. Din păcate, concerte nu au fost, însă ne-am bucurat că Smoke Me a avut succes uriaș în Turcia, Grecia, Bulgaria și în toată zona balcanică. Anul 2021 a fost un haos din punct de vedere profesional, pentru că am încercat să-mi formez echipa.
Ce îți lipsește cel mai mult de acasă, de la Chișinău?
Familia. Mama, tata, sora mea, bunicii, țara mea. Eu am o relație specială cu bunicii mei. Ei m-au crescut în primii doi ani de viață. Nu pot să-mi explic nici eu mie și nici ei lor relația aparte pe care o aveam. Suntem șase nepoți, dar bunica mea mereu spune: „Nu vreau să mint pe nimeni, dar Mihaela este elixirul vieții noastre”.
Sursă foto: Instagram/ m1shamiller
Vezi și: Tiktokjobs: Rețete și bucătari
Gallery