ß
Tot mai mulți români încep să economisească inteligent și investesc în fonduri mutuale, iar cele cu expunere pe acțiuni au cunoscut în ultimul an și cea mai mare creștere.
Atrași de randamentele care au ajuns și la 60% în ultimele 12 luni, numărul investitorilor s-a dublat. Este și singurul tip de fond care poată să depășească inflația, ajunsă la 8%, spune Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România, invitat la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.
Ștefana Todică: Ce tipuri de fonduri de investiții au fost mai interesante pentru români în ultimul an?
Horia Gustă: ”În ultimele 12 luni avem o creştere as numărului de investitori de 100.000 de persoane care au ales fondurile de investiţii în detrimentul altor soluţii investiţionale, care cu predilecţie au ales fondurile de venit fix, şi aici avem o pondere de aproximativ 24% per total creştere în toată industria, însă ne-a atras atenţia într-un mod foarte plăcut şi oarecum aşteptat evoluţia numărului de investitori în fondurile cu erxpunere pe acţiuni. Şi aici observăm o dublare a numărului de investitori în aceste fonduri determinată de cel puţin două elemente: fondurile de acţiuni au arătat randamente foarte interesante în ultimele 12 luni şi în ultimele 36 de luni, după cum raportăm noi în cadrul asociaţiei, iar al doilea aspect este legat de potenţialul pe care îl dau aceste fonduri, întotdeauna depăseşc inflaţia. Aceste fonduri au randamente de până la 60% pe ultimele 12 luni sau pe ultimele 36 de luni, iar inflaţia de care se tot vorbea de multă vreme, de mai bine de un an se tot vorbea că o să fie inflaţie, dar astăzi avem 8% inflaţie, cifră care nu a mai fost atinsă de peste 20 de ani, şi atunci investitorii s-au gândit că trebuie să aleagă o soluţie ca să acopere această inflaţie”.
Citește continuarea pe www.stirileprotv.ro