Florin Piersic este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din România. Are o carieră de decenii în domeniul teatrului și zeci de roluri remarcabile. Cu toate acestea, pensia pe care o primește lunar nu este una considerabilă.
Florin Piersic are 85 de ani și încă nu intenționează să părăsească lumina reflectoarelor. La fel de activ și dornic să bucure publicul, actorul va juca în fața românilor de la Bruxelles. Mai mult decât atât, se pare că va apărea și într-o emisiune care va fi difuzată în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Mă voi întoarce la Bruxelles, după doi ani de la ultimul recital pe care l-am susținut, în fața românilor de acolo. În ciuda problemelor cauzate de pandemie, mi-a dat telefon domnul Ciprian, organizatorul evenimentului, care mi-a spus că nu poate amâna spectacolul, pentru că toată lumea s-a bucurat că vin să joc acolo. Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare, așa cum vă iubesc și eu pe voi toți, iar emisiunea pe care v-o pregătesc de Crăciun va sta și ea, mărturie", a declarat Florin Piersic.
După 65 de ani în lumea teatrului, Florin Piersic primește o pensie de 2000 de lei lunar și o indemnizație lunară din partea Uniunii Teatrale din România în valoare de 2.700 de lei.
Florin Piersic a fost distins cu Ordinul Merlin Cultural clasa a V-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. De asemenea, Florin Piersic a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler.
Vezi și:
Gallery