ß
  • PRO TV
  • Copilăria nu trebuie să doară, o campanie SOS Satele Copiilor România

Copilăria nu trebuie să doară, o campanie SOS Satele Copiilor România

Copilăria nu trebuie să doară, o campanie SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România lansează campania “Copilăria nu trebuie să doară”, pentru susținerea copiilor din programele SOS care nu mai au familia alături, dar și pentru a atrage atenția asupra problematicii copiilor care trec prin trauma separării, la nivel național.

În România, peste 47.000 de copii se află în sistemul de protecție specială. An de an, peste 9.000 de copii sunt separați de familie și ajung în sistemul de protecție. Fără ajutor specializat, acești copii au șanse reduse să crească echilibrat și să ajungă adulți integrați în societate. Una dintre cele mai complexe traume cu care ei se confruntă este cea a separării, care poate apărea încă de la vârste foarte fragede și care, netratată, poate să provoace adevărate drame. 

“Ce simte un copil care, din momentele de început ale vieții, rămâne fără cele mai de preț lucruri – iubirea și grija mamei? Este greu să ne imaginăm ce urme lasă trauma separării. Peste această traumă, se suprapun și altele, iar pentru viitorul adult este o luptă continuă de a supraviețui și de a se înțelege pe sine și pe cei din jur. Peste ani, familia biologică rămâne un subiect sensibil și extrem de dureros și, conform studiilor*, se reflectă în comportamentul acestuia ca stimă de sine scăzută, neîncredere în ceilalți, probleme de integrare și de atașament. 

Prin campania “Copilăria nu trebuie să doară", vrem să atragem atenția asupra nevoilor copiilor care au fost separați de părinți. În cei 28 de ani de activitate, SOS Satele Copiilor România a implementat un model care s-a dovedit a fi unul de succes în lucrul direct cu copiii vulnerabili. Pe baza experienței și a expertizei acumulate, vom continua să alinăm durerea acestor copii.” Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România

În acest context, SOS Satele Copiilor România lansează apelul de sprijin pentru copiii care cresc în casele de tip familial SOS. Oricine se poate alătura cauzei cu o donație de 4 euro lunar pentru copii, prin SMS cu textul “MAMA” la 8864 sau printr-o donație online pe www.sos-satelecopiilor.ro.

Spotul campaniei aduce în prim plan povestea lui Petrișor, un copil care nu mai are familia biologică alături și care a ajuns în îngrijirea SOS. Petrișor crește acum ca într-o familie, are un cămin în care este iubit, este în siguranță și primește ajutorul de care are nevoie. Alături în spot îi este Mama SOS, care l-a primit în familia SOS și îl crește ca pe propriul copil, la fel ca și pe ceilalți frați sociali. 

Povestea lui Petrișor este una generică, pe care o întâlnim frecvent în Satele SOS. În acest moment, 150 de copii și tineri cresc în case de tip familial, în cele trei programe din țară: București, Cisnădie (județul Sibiu) și Bacău. Pe toată perioada în care copiii se află în programele SOS, ei primesc tot sprijinul de care au nevoie pentru a avea o copilărie lipsită de griji și pentru a se pregăti pentru viața independentă, pentru maturitate. 

Intervenția SOS Satele Copiilor este una integrată. Copiii cresc ca în familie, alături de frații lor biologici sau sociali, merg la școală, participă la diverse activități educative, practică un sport și le sunt susținute hobby-urile. Acordăm o atenție specială echilibrului emoțional al copiilor. Fiecare copil beneficiază de un program adaptat nevoii și include consiliere psihologică, importantă pentru gestionarea traumelor trăite de copii și tineri. Copiii participă, în medie, la o ședință de terapie pe săptămână și la programe periodice de dezvoltare personală susținute de specialiști.  

”SOS Satele Copiilor România se preocupă constant de îmbunătățirea calității serviciilor oferite, astfel că, începând din anul 2016, îngrijirea pe care o oferim copiilor este una care ține cont de traume. Ne concentrăm pe toate zonele afectate de traume: atașament, autoreglare, competență și integrarea experiențelor traumatice și facem acest lucru prin asigurarea unui mediu sigur, dezvoltarea unor relații sănătoase, oferirea de modele, cultivarea intereselor și a identității personale, includerea copiilor în programe de intervenții terapeutice etc.” Nicoleta Moldovanu, Director Dezvoltare Programe, SOS Satele Copiilor România

Subiectul traumei cu care se confruntă copiii din sistemul de protecție va fi dezbătut pe larg, alături de specialiști, în seria de podcasturi “Cât de tare doare?”, o producție SOS Satele Copiilor. Cele patru episoade vor fi publicate pe canalul  Youtube SOS Satele Copiilor, în perioada noiembrie-decembrie.

În cei 28 de ani de activitate, aproape 500 de copii și tineri au crescut în îngrijirea SOS Satele Copiilor. Dintre aceștia, peste 90% sunt integrați în societate, independenți, au un loc de muncă și o familie. În acest moment, în Satele SOS cresc 150 de copii și tineri, cu vârste între 7-23 de ani.

Printr-un SMS cu textul “MAMA” la 8864, oricine se poate alătura cauzei SOS Satele Copiilor cu  o donație  de  doar  4  euro  lunar,  pentru  copii. Donatiile  se  pot  face și  pe  website-ul asociației www.sos-satelecopiilor.ro, în contul bancar RO84BACX0000001080003013 sau prin intermediul platformei Revolut, secțiunea Donații. În plus, pe website-ul asociației, SOS Satele Copiilor oferă în premieră posibilitatea de a realiza donații în monede virtuale.

 

În  cazul  donațiilor prin SMS, suma alocată cauzei este de 4 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile,  pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campania de donații prin SMS este realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania.

* STUDIU PRIVIND SITUAȚIA TINERILOR CARE PĂRĂSESC SISTEMUL DE PROTECȚIE SPECIALĂ DIN ROMÂNIA, SOS Satele Copiilor România 2020

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni