Cornel Constantiniu (76 de ani) a trecut prin a opta sa operație, a patra realizată la Spitalul Universitar din București. Interpretul de muzică ușoară suferă de mulți ani de maladia Parkinson și e dependent de medici.
Cornel Constantiniu duce o luptă grea cu boala Parkinson, din 1993. La sfârșitul săptămânii trecute, artistul a fost operat pentru a opta oară. Medicii de la Spitalul Universitar i-au schimbat neurostimulatorul din piept, un dispozitiv care îl ajută să articuleze cuvinte și să se miște.
„Cornel Constantiniu trece prin momente grele din cauza problemelor de sănătate. Artistul a suferit a opta intervenție chirugicală, ieri dimineață. În vârstă de 76 de ani este internat la Spitalul Universitar din Bucureşti și a mai fost operat la începutul acestei săptămâni”, au anunțat duminică reprezentanții casei de discuri Electrecord.
Electrozii implantaţi în creier fac legătura cu neurostimulatorul montat lângă claviculă. De atunci, aparatul a fost schimbat de mai multe ori. Ultima oară, dispozitivul a fost schimbat în 2019.
Cornel Constantiniu este internat în spital și, din cauza măsurilor de protecție sanitară impuse de pandemia de Covid-19, soția lui nu-l poate vizita. Domnița Constantiniu a dezvăluit cum comunică acum cu interpretul.
„Nu l-am văzut pe Cornel. Îmi spun medicii prin telefon despre starea lui de sănătate. Pacienţii sunt izolaţi şi pentru ei e mai bine aşa. Cu toată grozăvia aceasta cu Covid-ul, doctorii sunt epuizaţi, dar se poartă excepţional cu pacienţii. Le mulţumim tare mult pentru toată grija faţă de Cornel”, a spus soția acestuia pentru click.ro, precizând că soțul ei are o stare generală bună și urmează un tratament pe bază de antibiotic.
Cornel Constantiniu este vaccinat anti-Covid cu trei doze, conform soției acestuia.
Fotografii: Agerpres/Electrecords
Vezi și VIDEO:
Gallery