ß
O întâmplare de-a dreptul șocantă a avut loc recent în județul Mehedinți, acolo unde o bunică a luat decizia de a-și vinde nepoatele care aveau doar 9 și 12 ani.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, bunica a primit în schimbul celor două fete doi galbeni de aur, ceea ce înseamnă aproximativ 2.000 de euro!
„Este vorba despre două surori, una de 9 ani și cealaltă de 12 ani, căsătorite contra unor sume de bani, mai exact un galben. Asta ni s-a spus din declarațiile fetițelor și a bunicii. Una cu forța în Dolj, cealaltă căsătorită în localitatea Motru. Între timp, cea căsătorită în localitatea Motru, vorbim de minora de 12 ani, s-a și întors la domiciliul bunicii din cauza faptului că era bătută, spune ea, de familia în care ajunsese”, a spus, potrivit Digi 24, Adrian Bidilici, director la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.
După ce au fost recuperate de către autorități, cele două minore au ajuns într-un centru de plasament, iar bunica lor este cercetată de poliție.
„Fetele erau puțin debusolate, pe bună dreptate, de situația în care se aflau. Au fost introduse într-un program de consiliere. În prezent sunt, putem spune, aproape echilibrate emoțional și se lucrează la depășirea problemelor cu care se confruntă”, a spus, pentru sursa citată, psihologul Lorena Popescu.
Vezi și: Miliția Modei - Costi Diță, despre ”cea mai dorită femeie din lume”: ”Decolteul este până jos”