ß
Actrița Kristy Swanson, cunoscută drept interpreta originală a personajului “Buffy, spaima vampirilor”, a ajuns în stare gravă la spital, în urma infectței cu coronavirus. Deși nu a spus explicit că nu s-a vaccinat, și-a exprimat adesea opiniile anti-vacciniste.
Actrița în vârstă de 51 de ani a ajuns cu ambulanța la spital, acolo unde primește tratament cu oxigen. Aceasta a făcut complicații în urma infecției cu coronavirus și a fost diagnosticată și cu pneumonie.
“Rugați-vă pentru mine. Ieri am luat ambulanța către spital. Am pneumonie, sunt pe oxigen, toate complicații ale Covid. Sunt în stare bună și bine îngrijită”, a spus actriță.
“Eram spre finalul bolii, când mi-a ajuns la plămâni. Așa că sunt tratată cu baricitinib și anticoagulante”, a mai explicat aceasta.
De când a făcut public că este tratată în spital de Covid, Kristy Swanson a fost criticată pe rețelele de socializare pentru că nu s-a vaccinat, pentru a preveni boala, în loc să ajungă pe mâna medicilor.
“Deci primești îngrijiri medicale când ai fi putut folosi medicina preventivă de la început?, “Ți-a fost dată șansa să minimizezi riscurile și tu ai ales să nu o faci. Sper că nu ai ocupat în spital locul cuiva care avea cu adevărat nevoie”, “Aaah, deci acum apelezi la știință ca să îți salveze viața și ocupi un loc la ATI” – sunt doar câteva dintre opiniile fanilor.
“Ciudat că nu ai încredere în cercetarea medicală pentru vaccin, dar acum brusc ai, ca să îți salvezi viața… Pare că vaccinul nu e o problemă medicală, ci mai mult una politică, să atragi atenția”, i-a mai zis cineva.
Gallery