ß
Au trecut aproape doi ani de când noul coronavirus a apărut în orașul Wuhan din China, iar de atunci pandemia a pus stăpânire pe întreaga planetă. Din decembrie 2019 și până astăzi, peste 247 de milioane de persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2, în timp ce aproximativ 5 milioane de oameni au murit după ce au contactat virusul.
Din cauza răspândirii accelerate a coronavirusului, Joe Biden le-a cerut serviciilor secrete americane să realizeze un raport în urma căruia să descopere și să anunțe în spațiul public care este originea COVID-19.
După mai multe luni de studii și cercetări, Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI) a spus că transmiterea de la animal la om şi un accident de laborator sunt două ipoteze plauzibile legat de felul în care s-a răspândit boala. Însă, din păcate, serviciile secrete americane au adăugat că este posibil ca adevărata origine a virusului ucigaș s-ar putea să nu fie niciodată stabilită, deoarece nu există suficiente informații pentru a se putea da un verdict clar. Mai mult decât atât, concluzia fermă este că noul coronavirus nu a fost creat ca o armă biologică!
În schimb, China a criticat în termeni duri decizia Statelor Unite de a implica serviciile secrete în descoperirea originii noului coronavirus.
„Faptul că Statele Unite se bazează pe serviciile secrete şi nu pe oamenii de ştiinţă pentru a afla originea virusului este o mare farsă politică. Am sprijinit eforturile ştiinţifice pentru identificarea originii coronavirusului şi vom continua să lucrăm la asta. Aşadar, ne opunem ferm încercărilor de a politiza această problemă”, au spus reprezentanții ambasadei chineze de la Washington.
Vezi și: Topul costumelor de Halloween purtate de vedete