ß
”Un băiat și o fată s-au întâlnit și pe loc s-au pupăcit” Așa a început!
”Atitudinea și privirea. Aceste două lucruri spun extrem de multe despre o persoană. Am depășit faza superficială în care mă uitam după aspectul fizic sau ținute”, este ceea ce spunea Romanița înainte de intrarea în casă când se gândea la ce îi atrage atenția când se uită la un bărbat. Dacă acestea au fost chiar cele două elemente care au cucerit-o la Max, rămâne să aflăm cu fiecare nouă ediție Femeia alege.
De câteva zile, telespectatorii au avut ocazia de a vedea primele piese dintr-un puzzle frumos care se leagă între Romanița și noul concurent, Max. O primă discuție, câteva zâmbete furate, puțină joacă în pași de dans... și încrederea de a se lăsa purtați de val.
După un sărut pasional pe care cei de acasă l-au trăit cu răsuflarea tăiată, Romanița nu s-a ferit să posteze despre Max și pe rețelele sociale: ”A fost o dată ca niciodată... cam așa îmi vine să încep . Povestea e simplă... un băiat și o fată s-au întâlnit și s-au pupăcit. Dacă vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți... asta o să vedem. Până atunci, lăsați-ne să ne trăim basmul. Da, a fost neașteptat. Da, mi-a dat lumea peste cap. Max a venit ca o furtună în viața mea... dar, Doamne ce curcubeu îmi desenează pe suflet”.
Nici Max nu a stat pe gânduri și a postat o poză în care o ține de mână pe frumoasa concurentă, adăugând un comentariu încărcat de emoții: ”Niciodată n-aș fi crezut că aș putea să dezvolt niște sentimente așa puternice în așa scurt timp și mai ales la un reality show, dar cei care mă cunosc știu că sunt un norocos. Cred în magie și destin și așa că mă voi lăsa dus de val până la capăt... suntem abia la început”.
Ce va urma? Nu putem ști! Dar putem să ne bucurăm pentru Romanița și Max, doi concurenți care au acceptat că viața îți oferă, dar ține de tine să profiți de oportunitate. Nu ratați noi momente ale poveștii lor în fiecare zi, de la ora 19:00 și 22:30, pe PRO 2.
Gallery