ß
  • PRO TV
  • Ancheta Recorder, "Clanul Marelui Alb", pe locul întâi în trending pe youtube! Ce efecte are deja?

Ancheta Recorder, "Clanul Marelui Alb", pe locul întâi în trending pe youtube! Ce efecte are deja?

Ancheta Recorder, "Clanul Marelui Alb", pe locul întâi în trending pe youtube! Ce efecte are deja?

 „Clanul Marelui Alb”, investigație marca Recorder, dezvăluie modul în care sunt atrași și cheltuiţi banii publici de către Biserica Ortodoxă Română la construcţia și renovarea unor biserici.  

Video-ul, care conține foarte multe imagini filmate cu camera ascunsă, a ajuns, într-o singură zi de difuzare, pe primul loc în trendingul platformei YouTube. "Clanul Marelui Alb" are până la ora redactării acestui articol peste 1,6 milioane de vizualizări. Următorul în trending este un video cu o piesă semnată de Tzanca Uraganu' și Costel Biju, iar al treilea este tot o anchetă Recorder denumită "Așa arată un dezastru sanitar."
 
Pentru filmări, Recorder a obținut documente contabile, devize și tranzacții relevante. Una dintre principalele concluzii triste ale investigației este că BOR funcționează ca un stat în stat, după propriile reguli de gestionare a unor bani publici. 



 

Pe site-ul Recorder, în prezentarea materialului, se scrie:
 
"Imaginați-vă că Patriarhia Română e Administrația Prezidențială. Klaus Iohannis nu are voie să conducă țara mai mult de două mandate, dar, în statul său, Patriarhul Bisericii e președinte pe viață.

Biserica are și Parlament, numit Adunarea Națională Bisericească, iar pe post de Guvern funcționează Consiliul Național Bisericesc. Și ele sunt conduse tot de Patriarh. Sub el se află șase mitropolii care acoperă toate regiunile geografice ale țării, zeci de arhiepiscopii și episcopii, mii de mănăstiri și biserici.

Biserica mai are și minister de finanțe, instituții de creditare, trust de presă, spitale și mecanisme de protecție socială. Are propriul sistem de justiție și propria constituție (Statutul). Și are mai ales atitudinea unei organizații care nu se supune acelorași reguli pe care trebuie să le respecte muritorii de rând."
 
În urma anchetei, se pare că DNA s-a autosesizat și au urmat câteva demisii. Preotul Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Lazăr Neacşu – membru în Adunarea Eparhială şi în Adunarea Naţională Bisericească - care apar în materialul difuzat de Recorder nu mai ocupă în prezent niciun post în administraţia bisericească.
 
Mai mult,în urma unor cercetări interne, firma omului de afaceri Marius Iorga, care afirmă în materialul video că obţine fonduri pentru biserici, a fost descalificată. În plus, a primit interdicţia de a mai participa la licitaţii organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, de la data de 17 august 2021.

FOTO: RECORDER
Dacă vrei să susții proiectele RECORDER, intră AICI  

Vezi și: Intrebarea Mesei Rotude cu Andreea Antonescu - "Sex în avion, da, sex în 3, nu"




 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni