ß
După succesul filmului de animație „The Addams Family” („Familia Addams”) din 2019, care a atras deopotrivă atât fani tineri, cât și nostalgici ai genului, MGM a decis să facă o continuare și să aducă pe marele ecran noi aventuri ale tinerei generații din cel mai ciudat și dubios clan familial.
Astfel, în această continuare a animației, Morticia și Gomez descoperă cu uimire că Wednesday și Pugsley nu mai vor să petreacă timp cu restul familiei. Așa că pentru a-și reclădi legăturile de familie, decid să plece toți cu camperul lor bântuit într-o vacanță. Aventura lor prin America îi poartă în tot felul de situații hilare, cu personaje stranii, pe care le veți descoperi, în octombrie, la cinema.
Producătorul Gail Berman spune că, de data aceasta, echipa de producție a avut un deadline mai strâns și că toată lumea a fost hotărâtă să livreze la timp un film care să răspundă așteptării publicului.
„Ne-am mișcat super repede. Toți cei din distribuția primului film de animație au vrut să revină, mai ales că le-a plăcut să lucreze cu regizorul Conrad Vernon. Și frații Danna au vrut să facă muzica noului film și așa că tot ce ne mai trebuia era un scenariu puternic. Știm cu toții cât de important este să ai o poveste bună în spatele unui film. Norocul nostru a fost că Wednesday este un personaj foarte puternic și am putut crea o întreagă poveste în jurul ei”, spune Gail Berman.
Continuările nu sunt filme ușor de făcut, dar în cazul Familiei Addams situația a fost diferită, mai ales pentru că echipa a reușit să găsească un unghi de abordare complet nou de la care să creeze o poveste originală.
O poveste inedită
Regizorul Conrad Vernon spune că pentru el a fost foarte important ca noul film să aibă la bază o poveste nouă, complexă, care să ducă mai departe ideea de familie bizară. „Dintotdeauna mi-a plăcut să îi distrez pe oameni. Primesc mesaje de la părinți care îmi spun cât de mult s-au distrat urmărind cu copiii lor filmul nostru”, spune el.
Pentru noua peliculă au primit numeroase pitch-uri și povestea lui Wednesday le-a plăcut cel mai mult, așa că au organizat un fel de cameră a scenariștilor în care protagoniști au fost, printre alții, și Al Gough și Miles Malar, cei care fac producția „Wednesday” pentru Netflix.
Odată aleasă ideea, echipa de scenariști a început să analizeze care ar putea fi evenimentele sau problemele ce au potențialul de a dezbina o familie atât de unită cum e clanul Addams. „Am vrut să găsim acele provocări și probleme interne prin care trece orice familie și scenariștii au propus o idee îndrăzneață – ce-ar fi să pornim de la premisa că Wednesday nu este de fapt un Addams adevărat. Asta chiar ne-a construit drama de care aveam nevoie”, spune Vernon.
Pentru că membrii familiei s-au priceput mereu să interacționeze cu cei din afara grupului lor, o călătorie prin America a fost ideea perfectă pentru a facilita nu numai astfel de interacțiuni amuzante, ci și pentru a surprinde diferite momente și scene de viață cu caracter universal.
„Continuarea aceasta este o formă de a explora și mai profund dinamica din familia lor. Primul film s-a concentrat mai mult pe cartierul în care locuiesc și pe vecinii lor. Acum, cartierul se extinde la nivelul întregii țări și îi vedem pe ciudații membri ai familiei luând contact cu diferite tipuri de oameni de-a lungul Statelor Unite”, explică actorul Oscar Isaac, cel care îi dă din nou viață lui Gomez Addams.
O casă pe roți macabră
Ca să poată să scoată familia Addams din casă, echipa filmului a venit cu ideea năstrușnică de a înlocui casa cu o rulotă cu care străbat America și care servește drept decorul unor noi aventuri cu iz straniu.
„Unul dintre cele mai grozave lucruri la familia Addams este nu numai că ei sunt diferiți, ci că ei sunt diferiți în mijocul altor oameni. Așa că acum îi vedem pe oameni reacționând la întâlnirea cu ei. Și ne-am gândit că va fi amuzant să ducem familia în locuri în care se află multe tipologii umane. Și totuși cum să plece de acasă? Sigur că ideea a fost să mute casa într-o rulotă. Deși au lăsat-o pe bunică acasă să aibă parte de propria aventură”, spune Berman.
Iar familia Addams nu ar fi familia Addams fără toate aventurile stranii posibile. „Cred că dacă ar fi fost vreodată o rulotă Addams în lume, aceasta ar fi cea mai reprezentativă pentru familia Addams. În primul rând, aspectul ei general e sumbru, macabru chiar, dubios de-a dreptul. Și apoi mai este și acel crematoriu peste care nu poți trece ușor. E bine să ai mereu unul mobil cu tine în caz că ai nevoie”, subliniază Chloë Moretz, cea care îi dă viață lui Wednesday.
Și ea, și Charlize Theron (Morticia Addams), au fost entuziasmate de ideea animalului de companie al familiei, acea felină ciudată. „Oamenii au în mod normal o pisică sau un câine, dar familia Addams are un leu enorm. Iar Kitty e acolo în spate, dar când pleci la drum e clar că scaunul din spate va fi ocupat de un leu enorm”, spune Charlize Theron. „Amuzant e că șoferul este o mână mică”, adaugă Wanna Walton (Pugsley).
Imboldul acestei călătorii e dat de Wednesday, o adolescentă deviantă, care face măcel la târgul de științe de la școală când descoperă cum să contopească ADN-ul unei caracatițe cu cel al unui om, testând asta pe Unchiul Fester.
Iar când un om de știință faimos laudă descoperirea ei, Wednesday este frapată de ciudățenia familiei din care provine, începând să își pună întrebări despre originea ei și să o conteste. Ca să rezolve noua problemă, Gomez vine cu ideea năstrușnică de a pleca într-o călătorie cu rulota, ocazia perfectă ca membrii familiei să se reconecteze.