• PRO TV
  • Angelina Jolie și Brad Pitt, în război pentru castelul Miraval, din Franța

Angelina Jolie și Brad Pitt, în război pentru castelul Miraval, din Franța

Angelina Jolie și Brad Pitt, în război pentru castelul Miraval, din Franța

Angelina Jolie și Brad Pitt sunt protagoniștii celui mai mediatizat divorț din ultimul deceniu. Cei doi actori sunt la cuțite și nu reușesc să cadă de acord nici în privința împărțirii bunurilor, nici în privința custodiei celor șase copii.

În ultimele documente depuse la dosar, avocații lui Brad Pitt o acuză pe Angelina Jolie că a încercat să vândă jumătate din proprietatea Miraval, fără să-l consulte pe Brad Pitt. 

Domeniul Miraval, din Franța, a fost cumpărat în 2008, iar cuplul a plătit atunci 44 de milioane de euro. Proprietatea, care se numește Chateau Miraval, este situată într-un sat numit Brignol, în apropiere de Aix en Provence. Locuința care aduce cu un castel are 25 de dormitoare. Domeniul are pădure, lac, vie și o livadă de măslini. 

Chateau Miraval are o semnificație aparte pentru cei doi actori, pentru că aici și-au unit destinele. Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în mare secret în 2014, iar la ceremonie au participat doar 22 de persoane. 

Fiecare deține 50% din proprietate

Angelina și Brad dețin fiecare 50% din proprietate, deși inițial Brad deținea o cotă de 60% prin intermediul companiei sale Mondo Bongo. Angelina deținea doar 40% prin intermediul companiei sale Nouvel. 

Cu trei ani înainte ca perechea să se despartă, Brad Pitt a transferat 10% din acțiunile sale la compania Angelinei, devenind astfel acționari egali. 

Acest aspect nu a contat pentru Angelina, care a încercat să-și vândă partea fără să-și consulte fostul soț și fără să-i permită lui Brad să facă o ofertă, așa cum prevede legea. Tocmai de aceea, Brad a deschis un nou proces împotriva Angelinei.

“Trebuie menţionat că în ultimii patru ani compania Nouvel (n.r deținută de Angelina) a întârziat sistematic aprobarea bugetelor aferente administrării proprietăţii şi numirea administratorilor”, se arată la dosar. Potrivit BuzzFeedNews, Chateau Miraval valorează în prezent 164 milioane de dolari. 

Angelina Jolie a depus actele de divorț în august 2016 și a cerut custodia deplină asupra copiilor. Actorii au trei copii biologici și trei adoptați. 

În iunie 2021, Brad Pitt o obținut prima victorie în fața Angelinei, când un judecător din California i-a acordat custodie comună pentru copiii săi.

Fotografii: Getty Images/ capturi Youtube

Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde - Esca si Manole sunt gata de... reclame

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni