Mutatul într-o locuință este una dintre cele mai satisfăcătoare sentimente, mai ales pentru un cuplu tânăr, la început de drum. Ne mutăm într-o casă nouă cu tot cu gândurile și speranțele noastre, visând la o viață fără griji, alături de persoana iubită și copiii pentru care ne dorim un loc unde să crească sănătos și fără griji. Totuși, în cazul în care locuința pe care am ales-o este veche și are nevoie de un amplu proces de renovare, umezeala, mucegaiul sau pereții plini de igrasie, devin o problemă care trebuie rezolvată cu prioritate.
Din fericire, în ajutorul nostru se implică cei de la PEFOC, echipă sibiană renumită pentru comercializarea și montajul profesional, de peste două decenii, a renumitelor seminee pe lemne tradiționale sau moderne, dar și a unei game vaste de produse și accesorii dedicate universului termic și casnic. Așadar, meșterii din Sibiu ne vor prezenta una dintre cele mai bune și eficiente soluții pentru a scapă de mucegai, mirosul neplăcut, igrasie și umiditate.
Cu plăcile SkamoWall din silicat de calciu - soluție antimucegai de îndepărtare și scoatere a mucegaiului și igrasiei, vei oferi familiei și locuinței tale un mediu sigur și sănătos, iar pereților, posibilitatea să respire, eliminând riscul de îmbolnăvire cronică, din cauza efectelor nocive pe care igrasia sau mucegaiul le pot avea asupra sănătății noastre.
SkamoWall reprezinta un sistem inovativ, ce se bazeaza pe izolarea pereților umezi dintr-o încăpere, formând un sistem de izolație cu proprietăți de absorbție a umezelii din pereți, oferind confort și siguranță familiei tale!
Acest tip de plăci sunt eficiente și pot fi folosite în siguranță în orice tip de cameră încălzită standard sau cu ajutorul unei sobe sau de ce nu, chiar și cu un semineu peleti. SkamoWall devine astfel, soluția salvatoare pentru încăperi cu umiditate crescută precum, baia, holul, bucătăria sau pentru alte încăperi cu temperatură fluctuantă sau instabilă, până la încăperi cu pereți exteriori sau pereți comuni - fiind și una dintre cele mai comune cauze pentru apariția mucegaiului.
În acest fel, îți va deveni foarte ușor să creezi un perete funcțional care va putea să respire și nu va reține umezeală, prin montarea acestor plăci speciale din silicat de calciu. În plus, plăcile pot fi aplicate direct peste tencuială, bucurându-se de un montaj simplu și rapid, fără cerințe speciale sau abilități deosebite, montajul putând fi făcut de către oricine cu puțină îndemânare și pricepere despre finisaje interioare.
- Neutralizează, absorb umezeala și o eliberează, creând astfel, rezistență împotriva
reapariției mucegaiului;
- Extrem de rezistente la foc, plăcile SkamoWall se bucură de unele dintre cele mai mari
scoruri din sistemul european de clasificare la incendiu EN;
- Ușor de tăiat și modelat, plăcile SkamoWall sunt produse ca să fie și facil de montat, doar
cu ajutorul uneltelor simple de mână;
- Panoul SkamoWall este prevăzut cu spații pentru fixarea șuruburilor și fiting-uri ușoare,
fără a necesita alte prize de perete.
Plăcile din silicat de calciu SkamoWall, fac parte dintr-un stoc propriu de peste 9000 de produse, soluții și accesorii dedicate universului termic și casnic, disponibile și în magazinul on-line pefoc.ro. Începând de la șeminee clasice pe lemne, gaz sau decorative, modele puternice și economice de termosemineu ieftin, sobe moderne sau rustice, coșuri de fum ceramice sau din inox, alături de servicii profesionale de montaj și consiliere specializată, echipa PEFOC este “casa” soluțiilor premium, unde vei găsi la prețuri corecte și în condiții de transparență totală, tot ce ai nevoie pentru căldura și confortul absolut al căminului tău!