ß
De peste 20 de ani, un concept căruia puțini îi dădeau șanse de reușită câștigă din ce în ce mai mulți adepți. „Biblioteca umană”, care și-a deschis porțile la Copenhaga, îți permite să împrumuți oameni, în loc de cărți, cu care să discuți pe teme de larg interes.
Menneskebiblioteket, adică Biblioteca umană în limba daneză, pune la dispoziția cititorilor persoane specializate în anumite topicuri pentru a lega conversații. Fiecare dintre oamenii pe care îi poți împrumuta pentru dialog e specializat în teme precum prejudecățile umane, stigmatizarea indivizilor, discriminarea socială, depresia cronică, originea etnică.
De fiecare dată când vrei să vorbești cu cineva despre un subiect care te macină, poți apela la Biblioteca umană. Inaugurată la Copenhaga în anul 2000, de Ronni Abergel, biblioteca a câștigat notorietate pe tot globul. Întâlniri similare între cititori au loc în multe țări, iar interacțiunea dintre oameni este extrem de benefică tuturor.
„Cărțile umane” sunt voluntari cu pregătire diversă, care au experiență pe care vor s-o împarte cu ceilalți. Discuțiile, care se poartă fie unu la unu, fie în grupuri mici, creează un spațiu al încrederii dintre oameni.
„Este ușor să urăști un grup de oameni, dar este mai greu să urăști o persoană, mai ales dacă persoana respectivă încearcă să fie prietenoasă, deschisă și servitoare și total lipsită de amenințare”, spune Bill Carney, unul dintre voluntarii bibliotecii, conform Forbes.
Biblioteca umană este prezentă pe 6 continente și organizează evenimente pentru public în peste 80 de țări.
Fotografii: Human Library Organization Facebook
Vezi și VIDEO:
Gallery