ß
După câteva amânări a datei de lansare, așteptarea fanilor popularei francize 007 va lua sfârșit toamna aceasta, când filmul cu numărul 25 din seria Bond va intra în cinematografele din întreaga lume.
În „No Time to Die” îl regăsim pe James Bond la cinci ani după evenimentele din „Spectre”, când a decis să lase în urmă viața de agent secret și să se bucure de libertate în Jamaica. Liniștea lui nu durează însă foarte mult, pentru că vechiul lui prieten din CIA, Felix Leiter, are nevoie de serviciile lui. Așa ajunge pe urmele unui infractor misterios care are pe mâini o nouă și foarte periculoasă tehnologie.
Cu Daniel Craig încă o dată în rolul agentului secret 007, filmul îi aduce pe marele ecran și pe Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Léa Seydoux și Rami Malek.
Filmul este al 25-lea din franciza Bond și marchează apariția pentru ultima dată a lui Daniel Craig în calitate de agent al serviciului secret britanic. Regizorul Cary Joji Fukunanga declara recent că în noul film îl găsim pe Bond încercând să înțeleagă lumea modernă a spionajului și mai ales regulile noi care au apărut în vremea cât el a stat retras.
„Filmul este un punct culminant al universului Bond. Având în vedere tot ce a văzut, toată trauma, toate pierderile, care este misiunea cea mai grea, provocarea cea mai mare și cea mai dificilă?”, a spus Cary Joji Fukunanga.
Dar ce e un film Bond fără o poveste de dragoste? Firește, și “No Time to Die / Nu e vreme de murit” are o poveste de dragoste, asezonată cu trădări, urmăriri, acțiune, explozii și adrenalină, așa cum sunt fanii obișnuiți.
Este deja binecunoascut faptul că Billie Eilish este artista care va interpreta piesa principală din “No Time To Die / Nu e vreme de murit”, fiind cea mai tânără artistă care compune și înregistrează melodia de deschidere a colonei sonore pentru un film din franciza James Bond.
Până la lansarea din data de 30 septembrie (in avanpremiera) / 1 octombrie (premiera), fanii din România pot începe să facă planuri de mers la cinema și rezerva locurile dorite începând din 15 septembrie, data de la care pot fi achiziționate biletele pentru mult râvnita producție.
Filmul este distribuit în România de Forum Film în formatele IMAX 3D, 4DX, Atmos, 3D si 2D, variante subtitrate.
foto: Profimedia Images
Gallery