Momente tensionate în cuplul format din Oana Lis și fostul edil al Capitalei, Viorel. Oana, devenită recent psiholog, are planuri serioase în ceea ce priveștee mărirea familiei, însă Viorel se opune cu vehemență. Subiectul adopției unui copil a creat un conflict ce pare departe de a lua sfârșit.
Oana și Viorel Lis sunt împreună din anul 1998 și s-au cununat civil în 2009. De mai multă vreme, Oana se gândește la momentul în care va deveni mamă, însă se pare că Viorel Lis nu îi împrășește dorința. Mai mult decât atât, se împotrivește deciziei soției sale de a adopta un copil.
"Părerea mea este că eu o să adopt, indiferent de părerea lui Viorel. El are copiii lui, el și-a trăit viața. Eu, ca psiholog, trebuie să nu pun fricile pe primul loc. De unde știu eu că nu o să fie o relație minunată și eu o să iubesc acel copil și el o să mă iubească pe mine?”, a declarat, vizibil deranjată, în cadrul unei emisiuni.
Soția lui Viorel Lis a urmat cursurile Facultății de Psiholgie și și-a deschis un cabinet de consiliere psihologică, după ce la rândul său a trecut prin clipe delicate și a simțit că are nevoie de un scop bine definit în viață. Ea însăși a vorbit despre motivul pentru care a decis să devină psiholog la vârsta de 42 de ani.
"Pandemia mea personală fusese deja în 2014, atunci am simțit că am căzut psihic și fizic. În acel moment, eu m-am decis că pot fi mult mai mult decât ceea ce eram și că nu mai vreau să fiu percepută doar ca nevasta cuiva… ci că vreau eu să devin cineva! Și de atunci mă ocup de dezvoltarea mea personală, de evoluția mea și am ajuns acum să pot să ajut și eu pe alții să meargă pe acest drum. Pentru mine nu a fost ușor, dar nu a fost nici cel mai greu lucru de pe Pământ. Consider că cel mai greu pas în orice este Primul pas!”, mărturisește Oana.
Sursă foto: Captură video/Arhivă personală
Vezi și: Oana Lis răspunde atacurilor din online
Gallery