Nu are decât 23 de ani, dar și-a trecut în cont o experiență traumatizantă. Ioana Ignat a recunoscut că s-a luptat cu consumul exagerat de alcool, viciu în plasa căruia a căzut încă din adolescență.
Ioana Ignat a impresionat la Vocea României, sezonul 6, unde a ajuns în finală din echipa Marius Moga. După câteva hituri, precum Mă dezîndrăgostesc și În palma ta, artista a dat semnale clare că ar putea deveni un superstar.
Însă, popularitatea și succesul au fost arme cu două tăișuri. Într-o emisiune la Radio Impuls, artista a dezvăluit că a avut mari probleme cu alcoolul, din cauza programului încărcat, stresului și atenției la care era expusă.
„După Vocea României m-am îndepărtat foarte tare de Dumnezeu, o luasem razna în momentul în care aveam cel mai mare succes. Eu am avut probleme cu alcoolul. Nu am făcut prostii, dar era o formă de refugiu. Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alcoolul. Abia ce mi-am revenit. Doi-trei ani am avut probleme mari”, a spus Ioana Ignat în emisiunea lui Cosmin Cernat.
Artista de 23 de ani a dezvăluit că s-a afundat tot mai adânc în consumul de alcool, chiar dacă realiza că-i face rău.
„Îmi dădeam seama că dau cu piciorul multor lucruri. Slăbisem mult, aveam 42 de kilograme, nu mai aveam control asupra mea. Postam orice în social media, mă îmbătam și postam orice”.
Ioana Ignat a renunțat, cu mari dificultăți, la alcool, dar nu are de gând să se mai întoarcă acolo. Artista a suferit și din dragoste, după ce s-a despărțit de milionarul român Sebastian Dobrincu.
Invitată în emisiunea La Măruță, Ioana Ignat a preferat să nu vorbească despre acest episod din viața ei.
Fotografii: @ioanaignatofficial
Vezi și VIDEO:
Gallery