ß
  • PRO TV
  • Semimaratonul Bucureștiului 2021 | Tot ce trebuie să știi despre competiția din 4-5 septembrie

Semimaratonul Bucureștiului 2021 | Tot ce trebuie să știi despre competiția din 4-5 septembrie

Semimaratonul Bucureștiului 2021 | Tot ce trebuie să știi despre competiția din 4-5 septembrie

Bucharest Half Marathon 2021 se desfășoară în weekend-ul 4-5 septembrie, iar organizatorii au anunțat ultimele detallii despre eveniment. În cele două zile de concurs vor fi 4 curse de alergare, la care participanții vor trebui să poarte mască, la start și la finish.

Câteva zile ne mai despart de una dintre cele mai așteptate competiții sportive pentru amatori. OMV Petrom Half Marathon va lua startul sâmbătă, 4 septembrie, la ora 9:00, în Parcul Izvor (cursa de 10 km). Alte 3 curse de alergare se vor desfășura pe trasee de 5 km și 21 km. Care sunt condițiile de participare și unde te mai poți înscrie!

Organizatorul celor 4 curse de alergare, Bucharest RUNNING CLUB, a anunțat câteva informații importante pentru toți participanții:

Acces liber și pentru alergătorii nevaccinați

Toți alergătorii înscriși în cele 4 curse vor putea participa și dacă nu sunt vaccinați. Condițiile de acces pe traseu sunt următoarele:

  • Prezentarea unui certificat digital European COVID - Certificat de Vaccinare pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • Prezentarea unui certificat digital European COVID - Certificat de recuperare pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării cu SARS-COV-2.
  • Pentru cetățenii români, cele două tipuri de certificate pot fi generate și descărcate de la adresa: https://certificat-covid.gov.ro/  
  • Realizarea unui test antigen rapid la fața locului, înainte de ridicarea kitului de concurs, în Parcul Izvor, de reprezentanții unei clinici autorizate de Ministerul Sănătății. Nu vor fi acceptate și nici decontate teste antigen rapid efectuate anterior în altă parte.

Mască de protecție la start și la finish

Pentru protecție sporită în timpul evenimentului, concurenții vor primi, odată cu kit-ul de concurs, măști sanitare. Acestea vor fi purtate în primii 150 de metri de la startul fiecărei curse și în zona de finish. Reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului au explicat de ce s-a recurs la această măsură.

În toate regulile se vorbește de păstrarea distanței de siguranță între cei care participă la activități în comun. La punctul de start și la punctul de finish, unde este inevitabil să se producă aglomerație, avem această rugăminte ca oamenii să poarte masca de protecție, ca o măsură suplimentară de protecție. Nu se va purta pe tot parcursul cursei”, a declarat Cristian Emilian Ghiță, subsecretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul unei conferinței de presă.

Distanță de siguranță între alergători

Față de anii trecuți, participanții vor păstra o distanță de 1,5 metri față de concurenții din jurul lor, iar startul se va da în etape, pe grupuri de alergători.

La această ediție a Semimaratonului București OMV Petrom, kitul de concurs se va ridica doar personal, nu prin delegat sau reprezentant.

Premii Semimaratonul Bucureștiului 2021

În acest an, sponsorii competiției vor acorda premii în valoare totală de 11.000 de euro celor mai rapizi alergători. Un premiu de 1.500 de euro va fi acordat alergătorului care va stabili un nou record de viteză la proba de semimaraton.

Cum te mai poți înscrie

Înscrierile mai sunt posibile online, pe site-ul https://www.bucuresti21km.ro, dar și în Parcul Izvor. În ziua competiției, înscrierile mai sunt posibile doar pentru cursa de 5 km. Detalii despre taxele de participare găsiți AICI. Cei care nu pot să alerge în cele două zile ale competiției, se pot înscrie la curse virtuale, pe care le pot realiza până la 19 septembrie 2021.

Semimaratonul Bucureștiului are și o importantă componentă caritabilă. Participanții pot susține o organizație neguvernamentală prin mișcarea pe care o fac.

Fotografii: Bucharest Running Club

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni