Clubul de fotbal SK Brann din Norvegia trece în această perioadă printr-un scandal de proporții, după ce jucătorii au fost implicați într-o orgie cu mai multe domnișoare.
Potrivit presei din străinătate, de parcă nu era de ajuns că echipa de fotbal este pusă la zid de fani pentru că se află pe ultimul loc în clasament, acum clubul a provocat vâlvă și din cauza unei escapade a fotbaliștilor.
Din câte se pare, săptămâna trecută, în noaptea de miercuri spre joi, mai mulți fotbaliști au chemat la stadion escorte de lux și petrecut cu acestea până dimineața. Pe camerele de supraveghere de la arenă se poate observa cum sportivii fac sex cu șapte femei, scenele interzise minorilor având loc atât la vestiare, cât și pe gazonul terenului de joc.
Jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor afirmă că persoanele din conducerea clubului norvegian SK Brann au încercat să țină totul departe de ochii presei, însă totul a devenit public după ce una dintre cele șapte femei l-a acuzat pe un fotbalist al cărui nume nu a fost încă dezvăluit că ar fi violat-o.
„Noi am încercat să facem lumină, însă în urma noilor informații apărute a trebuit să lăsăm autoritățile să-și facă datoria. Polițiștii sunt cei mai în măsură. Unii n-au nici cel mai mic respect pentru reguli și ceea ce așteptăm de la jucători. Și nu e prima oară când la stadion are loc o asemenea petrecere. O să ne ia ani buni să reparăm imaginea clubului. Suntem o grupare importantă, lumea ar trebui să fie mândră de noi, ori acum am ajuns la zero încredere”, a spus antrenorul Erik Horneland.
Oamenii legii au afirmat că pe filmările pe care le-au preluat de la conducerea clubului se poate observa că în orgie au fost implicați 12 bărbați și șapte femei, însă doar pe numele unui sportiv a fost depusă plângere. Iar acesta neagă că ar fi violat pe cineva.
„Vom asista poliția în cadrul anchetei declanșate. Cerem scuze oricărei persoane care a avut de suferit și ne distanțăm de orice act criminal, dacă acesta a avut loc”, a afirmat și Vibeke Johannesen, managerul general al celor de la SK Brann.
foto: Profimedia Images
Vezi și: Wine Trips Romania – Ep.6 Povestea Cramei Oprișor
Gallery