ß
Fanii îi vor împreună, prietenii îi vor împreună, presa i-a cuplat deja, dar tot ce conteză este ce simt ei despre asta. David Schwimmer a spus adevărul despre relația sa cu Jennifer Aniston.
David Schwimmer (54 de ani) și Jennifer Aniston (52 de ani) continuă să fie prieteni, la peste 25 de ani de la lansarea serialului Friends, care i-a făcut celebri.
Actorul a ținut să risipească zvonurile potrivit cărora ar avea o relație amoroasă cu actrița de care s-a îndrăgostit pe platourile de filmare ale celebrului serial.
Un purtător de cuvânt al lui David Schwimmer a confirmat pentru metro.co.uk că cei doi sunt doar prieteni și a negat că a avut întâlniri intime cu Jennifer Aniston.
Reacția vine după ce revista Closer din Marea Britanie a dezvăluit că cei doi s-au apropiat intim după lansarea special-ului Friends: The Reunion.
Atunci, cei doi actori au dezvăluit că s-au îndrăgostit reciproc la filmările primului sezon (1994), însă o relație a fost imposibilă.
„La un moment dat, amândoi eram îndrăgostiți unul de celălalt. Dar am fost ca două nave care treceau una pe lângă alta, pentru că unul dintre noi era mereu într-o relație. Așa că nu am trecut niciodată această limită. Am respectat acest lucru”, a spus Schwimmer.
Surse din anturajul celor doi au dezvăluit în presa din Marea Britanie că cei doi actori s-au apropiat pe bune după reuniunea grupului din Friends.
„După reuniune, a devenit clar că rememorarea trecutului a stârnit sentimente pentru amândoi și că practic chimia pe care ar fi trebuit să o îngroape era încă acolo. Au început să trimită mesaje text imediat după filmări și, chiar luna trecută, David a zburat de acasă la New York pentru a o vedea pe Jen în LA”, a scris revista.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO:
Gallery