Aceasta se află sub supravegherea medicilor și este monitorizată continuu. Catinca Roman a făcut declarații despre starea de sănătate a mamei sale.
”Mama este bine, este mult mai bine decât acum două săptămâni, a trebuit A trebuit modificat tratamentul și împreună cu Oana am decis să o ducem la toți specialiștii unde este nevoie ca să-i modifice tratamentul, dar în rest se simte mult mai bine. Ea își pierduse mobilitatea mâinii drepte complet, de când merge la centru i-a revenit partiaț mobilitatea și poate să mai facă chestii cu mâna dreapta, înainte nu putea. Ne ducem cu rândul la ea când mai e ceva de făcut sau de mers la un specialist ne ducem împreună și încercăm să facem tot posibilul ca să-i fie cât mai bine”, a declarat Catinca Roman la o emisiune de televiziune.
În trecut, și Oana Roman a povestit că se ocupă de mama sa cât poate de mult. În ultimii ani, Mioara Roman a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale. Oana și Catinca Roman își doresc ca mama lor să fie bine, așa că cele două au decis să o interneze pe Mioara Roman într-un centru pentru vârstnici, acolo unde are parte de tratamente speciale. Deși a ieșit recent din acest centru, Mioara Roman va reveni regulat pentru o stare de sănătate cât mai bună.