ß
Anghel Damian, scenaristul și regizorul serialului VLAD, a împlinit astăzi 30 de ani. Cineastul a fost felicitat pe rețelele sociale de către prieteni și colegii de pe platoul de filmare.
Anghel Damian își sărbătorește astăzi cea de-a 30-a aniversare. Scenaristul serialului VLAD a primit sute de mesaje din partea prietenilor, a colegilor, dar și a fanilor, care i-au scris pe rețelele sociale.
„La mulți ani minunați, cu proiecte multe și oameni faini alături, @angheldamian!N-am fost parteneri direcți până acum, la @vlad_serial, dar în acest sezon ai și regizat și…am lucrat împreună tare frumos!”, a sris Elvira Deatcu în dreptul unei fotografii în care apare alături de Anghel Damian și Bebe Cotimanis.
Monica Bârlădeanu i-a scris un mesaj în limba engleză în care spune că „este cel mai cool, cel mai deștept, cel mai talentat și binevoitor om”.
„Acum două ore prietenul ăsta al meu a avut în sfârști decența să schimbe prefixul. 30 sună mai ok. Pot să umblu cu el. Anyway ”la mulți ani” @angheldamian și pentru voi un sfat: follow de acum că ăsta ajunge sigur la Hollwood și să puteți spune că-l urmăreați de mic!”.
Urmărește și cel mai recent al lui Anghel Damian despre ultimul sezon al serialului VLAD
Sursă foto/ Instagram: angheldamian
Vezi și: Anghel Damian, viața din spatele scenei
Gallery