Și bărbații au secrete de frumusețe, iar unele sunt de-a dreptul bizarre. Actorul Jake Gyllenhaal spune că se spală rar pentru a-și întreține corespunzător pielea.
Jake Gyllenhaal (40 de ani) nu e prea prieten cu apa, motiv pentru care obișnuiește să sară peste îmbăiere. Actorul, care a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din Brokeback Mountain (filmat în România), a dezvăluit într-un interviu că nu vede rostul dușurilor.
„Văd îmbăierea din ce în ce mai inutilă. Și mai cred că lipsa îmbăierii ajută la întreținerea pielii, iar corpul se curăță singur, natural”, a spus actorul pentru Vanity Fair.
Mai multe staruri de la Hollywood au obiceiul de a sari peste baie, din motive dintre cele mai stranii. Julia Roberts face duș foarte rar pentru a economisi apă. Robert Pattinson uită să-și spele dinții din cauza programului încărcat, iar Britney Spears, spune o fostă menajeră, interacționează cu apa o dată la câteva zile.
Jake Gyllenhaal, care este noua față oficială a parfumului Luna Rossa Prada, a recunoscut că nu are aceeași părere despre spălatul dinților, un ritual de la care nu se abate niciodată.
„Cred că bunele maniere și respirația urât mirositoare nu te vor duce nicăieri. Așa că o fac”, a mai spus actorul.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO:
Gallery