ß
  • PRO TV
  • (P) 5 modele de bluze pe care le poți purta în ținute de zi și de seară

(P) 5 modele de bluze pe care le poți purta în ținute de zi și de seară

(P) 5 modele de bluze pe care le poți purta în ținute de zi și de seară

Moda ultimei perioade a devenit tot mai permisivă, astfel că stilurile s-au combinat și au rezultat ținute dintre cele mai inedite. Dacă înainte o piesă vestimentară elegantă era purtată doar la evenimente care aveau loc seara, acum o poți asorta cu succes la haine casual sau chiar sport.

Există articole care merg de minune și în ținutele de zi și în cele de seară, totul e să ai inspirație, imaginație și ceva curaj pentru a le combina. Dintre ele, bluza de damă este cea mai la îndemână, fiind versatilă și ofertantă în a crea un look de zi cu o pereche de jeanși și unul de seară cu o fustă midi din mătase sau cu niște pantaloni clasici, eleganți. Bineînțeles, și accesoriile vor face diferența. 

Am identificat câteva exemple în acest sens. Iată 5 modele de bluze pe care le poți purta atât în ținute de zi, cât și seara, la un outfit rafinat și elegant:

Bluza cu paiete

Dacă acum ceva vreme paietele erau considerate un accesoriu elegant, pretențios și prețios deopotrivă, acum le regăseșți inclusiv pe hanorace și alte piese vestimentare casual. Bluza cu paiete este un model în care merită să investeșți dacă îți place să ieși în evidență. La modă și în acest sezon, o astfel de bluză se potrivește excelent cu niște jeanși boyfriend și cu o pereche de pantofi sport cu talpa dreaptă. 

Adaugă câteva brățări metalice, o pereche de ochelari de seară și o geantă mesager și obții rapid un look smart casual care te va scoate în evidență chiar și atunci când ieși la o plimbare în parc. De cealaltă parte, dacă mergi la cină la un restaurant sau la o petrecere, în locul blugilor poartă o pereche de pantaloni din piele, pantofi stiletto și niște cercei mici, pe lobul urechii. Un plic simplu, dar de mărime medie, va completa perfect ținuta ta.  

Bluza din catifea 

Catifeaua a revenit în tendințele modei și o vei regăsi atât în hainele casual, cât și în cele elegante. O bluză din acest material merge asortată cu o pereche de pantaloni leggins și cu niște botine cu toc gros, din piele întoarsă, ori cu jeanși conici, purtați cu pantofi sport. În varianta de seară, bluza de catifea va fi scoasă în evidență de o fustă midi, plisată, din mătase, alături de sandale cu barete subțiri. 

Pentru un plus de elegantă, adaugă-i bluzei tale din catifea niște umerași din burete, pe care să-i aplici pe dedesubt și pe care să-i poți ulterior scoate. Nu uita nici de accesorii sau de geantă! 

Bluza cu epoleți 

Bluzele accesorizate, cum sunt cele cu epoleți, merg cu blugi ziua și cu pantaloni la dungă seara. Optează pe timp de seară pentru pantaloni largi, până-n pământ, cu buzunare. Evită accesoriile mari, lasă bluza să fie vedeta ținutei tale. Pune doar niște cercei mici și de preferat e să-ți strângi părul într-o coafură cu coadă de cal sau un coc lejer, pentru a pune și mai mult în evidență bluza. Acest truc este valabil de fiecare dată când porți o bluză cu epoleți.

Tricoul alb din bumbac

Despre tricoul alb știi deja că poate fi purtat pe timp de zi în numeroase combinații de haine, însă nici seara nu este de evitat. În tendințe se regăsesc costumele din două piese, care merg de minune și la un eveniment care are loc seara. Poartă un sacou negru cu un tricou alb, simplu pe dedesubt, adaugă un colier cu perle la gât, niște cercei aurii și un plic colorat. Ideal ar fi să optezi pentru o pereche de sandale fine, ce-ți vor oferi un plus de rafinament. 

Cămașa albă 

Și cămașa albă merge purtată ziua, în stilul casual, cu jeanși sau la birou, cu pantaloni la dungă. În ceea ce privește outfitul de seară în care poate fi inclusă, compune-l dintr-o fustă mini cu paiete sau o pereche de pantaloni într-o nuanță metalică. Ridică gulerul cămășii tale albe și suflecă-i ușor mânecile. Optează pentru un machiaj cu ruj roșu sau smokey eyes și pentru o coafură sofisticată. Poartă sandale cu toc și un plic ca să completezi look-ul. Vei străluci cu siguranță.  

Foto: Pixabay.com

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni