Benone Sinulescu a fost externat joi, 22 iulie, după două săptămâni în care a stat internat la Spitalul Județean Arad. Fostul impresar al lui Benone Sinulescu este revoltat de decizia medicilor de a-l trimite acasă pe maestru.
“Se cam spală pe mâini după câte văd. Le-o fi frică si atunci l-au trimis acasă. Acum să-și asume dacă mâine moare. L-au trimis într-un loc mai puțin pregătit să îl primească decât atunci când era în centrul de îngrijiri paleative. Un gest ca ăsta seamănă cu a arunca pisica. Ei acum nu mai pot fi trași la răspundere și nu mai sunt obligați să-l opereze. Puteau măcar să transmită analizele lui la Timișoara”, a declarat Ionuț Pavel pentru Click!
La scurt timp, după ce Benone Sinulescu a ajuns la Spitalul din Arad, Ionuț Pavel a declarat în cadrul emisiunii La Măruță că artistul trebuie operat de urgență.
“El trebuie operat de urgență, numai că se încearcă, de 24 de ore, aducerea lui la Timișoara pentru a fi operat, dar soția dânsului se opune. Este a doua oară când dânsa se pune paravan la starea de sănătate a maestrului și nu știu ce să cred”, a spus atunci Ionuț Pavel în emisiune.
În replica, Elena Sinulescu a cerut discreție din partea presei și a spus că impresarul artistului răspândește informații eronate despre starea soțului ei.
“Vă rog să îi respectăm suferința și când va fi cazul și se va face mai bine, atunci o să vorbiți chiar cu el. Deocamdată nu dau nicio relație la presă. Și așa s-au dat informații eronate și eu nu mai doresc să intru în polemici”, a spus soția lui nea Beni.
Benone Sinulescu suferă de Alzheimer şi de câţiva ani are grave probleme cu inima. Artistul s-a retras de pe scena muzicală, iar în perioada pandemiei s-a refugiat la în casa pe care o deține în comuna Bârzava, din județul Arad.
Fotografii: Facebook/ Instagram
Vezi și VIDEO: „Benone Sinulescu trebuie operat de urgență”
Gallery