ß
  • PRO TV
  • Golan a lansat piesa „75”, în colaborare cu Valeria Stoica

Golan a lansat piesa „75”, în colaborare cu Valeria Stoica

Golan a lansat piesa „75”, în colaborare cu Valeria Stoica

Golan a lansat „75”, în colaborare cu Valeria Stoica, iar piesa deja are mii de vizualizări YouTube. 

În numerologie, 75 este un număr asociat cu creativitate, interacțiune socială, libertate, intuiție și inspirație. Mai mult, mesajul din spatele numărului 75 este acela că toate gândurile, planurile, ideile și sugestiile pe care le-ai primit până acum trebuie urmate pentru a găsi succesul.

Acest număr ne îndeamnă să ne urmăm propria cale, cea pe care ne-am ales-o, fără să fim deranjați sau influențați de altcineva. Acest mesaj este transmis de-a lungul piesei, atât prin ritmurile îmbietoare, care ne transportă cu gândul la un „roadtrip” noaptea cu mașina, cât și prin versurile piesei: „Close your eyes and fly away to find your home”.

Pe lângă lansarea unor piese electro antemice, Golan a susținut peste 100 de live-performance-uri anual și, de-a lungul timpului, a participat alături de Parov Stelar în cadrul turneului lor european, pe lângă festivaluri precum Sziget Festival, Frequency Festival, Europa Vox, Releaste Atena, Electric Castle, Untold, Eurosonic, BUSH și multe altele. De asemenea, artistul a sustinut concerte Golan Symphonic la Arenele Romane.

Valeria Stoica este o artistă indie, născută în Republica Moldova. Valeria a început să cânte la chitară la frageda vârstă de 8 ani, dar și-a descoperit vocea abia la 16 ani, după ce a ascultat pe YouTube artiști indie internaționali și a înregistrat primul ei cover după o piesă de a lui Damien Rice. În prezent, Valeria își scrie singură piesele. Cântecele ei au intrat atât în topurile din Europa, cât și din Statele Unite. Aceasta a participat în 2019 la Electric Castle, iar în 2020 și-a lansat albumul de debut, „I Don’t Like Roses”, scris în întregime chiar de artsită. 

Piesa „75” face parte din al doilea album de studio, intitulat „1”, care va fi lansat pe 12 august. Versurile cântecului au fost scrise de Mihai Ristea și Valeria Stoica, muzica a fost compusă de Mihai Ristea, Alexandru Burcea și Florian Nicolau, iar piesa a fost produsă de Golan. 

Sursă foto: Instagram Golan

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni