ß
"Căsătoriți pe nevăzute", formatul TV în care oameni singuri vor să-și găsească perechea potrivită experimentând o nouă metodă bazată pe știință, vine în curând la PRO TV.
Cei patru specialiști ai show-ului sunt: Oana Nicolau – psihosexolog, Mircea Iliescu – genetician, Taher Sonu – expert în relații și Victor Toriani – psihoterapeut.
Cu ajutorul celor patru experți, participanții show-ului "Căsătoriți pe nevăzute" vor fi ”potriviți” pe baza unor testări științifice cu o persoană pe care n-au văzut-o niciodată, dar compatibilă, și pe care o vor cunoaște abia în fața ofițerului stării civile.
Oana Nicolau este psihosexolog și psihoterapeut de cuplu , soție și mama a trei băieți. Formează un cuplu cu soțul ei de 29 de ani, iar experiența personală a învățat-o să creadă în dragoste, dar și să înțeleagă cum poate să-i ajute mai bine pe cei care trec prin perioade tensionate în cuplu, să-i sprijine și să-i ghidează să dezvolte relații funcționale, sănătoase și împlinite.
Mircea Iliescu este doctor în genetică și evoluție umană (Universitatea Cambridge, Marea Britanie). În prezent, predă cursuri de evoluție și genetică la Institute of Continuing Education din cadrul Universității Cambridge. E pasionat de diversitatea umană din întreaga lume, iar împreună cu alți colegi din Marea Britanie, India și România se concentrează asupra evoluției genetice a diversității umane în populațiile cu o istorie evolutivă complexă.
Psiholog, expert în relații, autorul celei mai citite cărți de seducție din România, de peste 10 ani, Taher Sonu îi ajută pe oameni să învețe cum să atragă și să păstreze un partener de cuplu.
Victor Toriani este psihoterapeut și psiholog clinician, fondatorul Asociației Psihologice Române Toriani, iar în ultimii ani a proiectat și construit programe psihologice care sprijină atât companiile, cât și persoanele fizice în eforturile lor de a realiza un echilibru între dezvoltarea individuală, viața personală și cea profesională. În emisiunea Căsătoriți pe nevăzute, Victor va încerca să completeze profilurile psihologice ale concurenților.
Vezi AICI primele declarații ale experților de la “Căsătoriți pe nevăzute”
Iubirea e o ȘTIINȚĂ!
Gallery