Nu este un secret faptul că Amna și Dorian Popa fac o echipă foarte bună când vine vorba de feat-uri, așa că cei doi artiști colaborează din nou și lansează cel de-al patrulea single împreună: „Pare rău, pare bine”.
Compusă de Robert Toma alături de Alex Parker, Amna și Marius Dia, „Pare rău, pare bine” este o piesă ce te va cuceri încă de la primele acorduri, iar clipul regizat de Silviu Mîndroc transpune prin imagini pline de culoare povestea muzicală. „Pare rău pentru că n-ai găsit pe una ca mine/ Cuminte și frumoasă și devreme acasă” sunt versurile prin care artista transmite că a trecut peste și cu o ușoară ironie îi arată că indiferent de ce va căuta, ea ar fi fost cea mai bună alegere.
„Ne bucurăm foarte mult că am ajuns deja la a patra piesă împreună și cu ocazia aceasta vă anunț că deja ne-am propus să scoatem un album împreună. Sperăm ca această piesă să ajungă la voi, să pătrundă în inimile voastre și să vă aducă o stare super bună. Avem câteva idei foarte tari și fresh pe care abia așteptăm să vi le arătăm, vocile noastre se îmbină perfect, iar Dorian este omul care mă inspiră și mă ajută de fiecare dată. Avem o relație de prietenie foarte strânsă de mulți ani și toată chimia necesară pentru a face o mulțime de proiecte împreună și sunt nerăbdătoare să le împărtășim cu voi", povestește Amna.
„Deși suntem la a patra colaborare în această formulă, atât Amna, cât și eu am decis să lansăm o piesă împreună, pentru că până acum toate colaborările noastre au fost reale succese. Se pare că vocile noastre se armonizează foarte bine împreună și chestia asta place foarte mult și oamenilor și iată-ne la o a patra piesă, care sperăm să aibă succes cel puțin la fel ca și celelalte trei. Sperăm să le placă piesa noastră, e tot ce ne putem dori. Dacă oamenilor le place, de acolo totul va fi ca la carte. Cu Dumnezeu înainte și către sufletele oamenilor”, adaugă Dorian.
Vezi și: Genul programului: fotbal! EURO 2020 se vede la PRO TV și pe VOYO