ß
De mai mulți ani, despre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf tabloidele scriu că ar fi la un pas de divorț. Lucru care nu s-a întâmplat până acum.
Însă, în urmă cu aproximativ două săptămâni, antrenorul a dezvăluit că de această dată informațiile sunt reale și că urmează să divorțeze. Însă impresara l-a contrazis imediat, afirmând că Laurențiu Reghecampf a glumit.
După ce subiectul divorțului a fost dezbătut intens în presă, Anamaria Prodan a fost invitată la GSP Live, acolo unde a oferit noi detalii despre relația pe care o are în prezent cu fostul antrenor de la FCSB.
„Lucrurile între mine și Reghe sunt în regulă. În fiecare familie există discuții. Și la noi apar discuții în contradictoriu. Și eu sunt vulcanică, toată lumea mă cunoaște. Sar calul când mă cert, dar asta sunt eu. Când m-a luat Reghecampf, așa m-a luat. Nu m-a luat de la Operă, m-a luat din fotbal. Pentru mine, că am astăzi Ferrari și mâine altă mașină...niciodată nu cobor ștacheta, așa am fost educată. Când eu l-am luat pe Laurențiu, niciodată nu m-am uitat în conturile lui. El a trecut printr-un divorț urât, despre care nu am vorbit niciodată. I-am spus lui Reghe: «Laurențiu, trebuie să știi să gestionezi succesul, banii și imaginea». Eu cred că imaginea, caracterul și omenia nu se pot schimba niciodată. Laur încă este un copil. Are un suflet pur. Se deschide în fața tuturor și nu încearcă să epateze. Totul a început în ziua în care Gigi Becali a făcut ce a făcut. Când a spus de Reghe, că a avut amantă, că și eu sunt cu altcineva. Eu nu am stat la mâna niciunui bărbat. Nu l-am luat de bărbat ca să mă îmbogățesc. La cât a muncit Reghecampf să ajungă aici, credeți că s-ar preta să se combine și să dea banii copiilor lui unor gunoaie? Laurențiu Reghecampf este soarele acestei familii. Vor doar să mă distrugă, dar nu au putut. Dacă acești mari șmecheri s-au gândit că ar puteau să facă o manevră de acest gen - să trimită o «năpârcă» pentru a ne despărți, să știe că eu nu sunt Vasilica Geamantan, sunt Anamaria Prodan. Am fost un exemplu de frumusețe și de dragoste”, a spus Anamaria Prodan.
Mai mult decât atât, vedeta a comentat și pe marginea unui subiect dezbătut intens de tabloide în trecut: „Am auzit prin oraș că avem relații cu swingeri la Snagov. Nu suntem swingeri. Eu mă distrez când aud tot felul de lucruri. Eu nu am vorbit niciodată fără să fiu asumată. Dacă nu eram eu, Gigi Becali, prietenaș, era în aceeași situație în care l-am găsit când am venit la Steaua. Când era în pușcărie, îi luau și echipa, și tot! Eu nu am luat niciun ban de la el, nu am luat comision de la el. Am un bărbat incredibil. Dacă o viață nu m-am făcut de râs niciodată, nu m-a prins nimeni cu nimic pe parte de sex. Au stat cu paparazzi după mine tabloidele, n-am cum să mă ascund. Eu am fost în oraș cu toată lumea, cu Răducioiu, cu Ganea, cu Alexa, toți sunt prietenii mei, nu m-am ascuns. Stau și mă gândesc ce mari suntem, că tot stăm pe prima pagină. Am telefoane ascultate pe toate părțile. Credeți că nu s-ar fi aflat ceva, dacă era adevarat?”.
foto: Instagram Anamaria Prodan
Vezi și: Genul programului: fotbal! EURO 2020 se vede la PRO TV și pe VOYO
Gallery