• PRO TV
  • După ce a ieșit de la Obregia, Fulgy s-a ales iar cu alt dosar penal! Ce a făcut de data aceasta?

După ce a ieșit de la Obregia, Fulgy s-a ales iar cu alt dosar penal! Ce a făcut de data aceasta?

După ce a ieșit de la Obregia, Fulgy s-a ales iar cu alt dosar penal! Ce a făcut de data aceasta?

Abia a ieșit de la Obregia, că are din nou, din păcate, probleme. 

Mai precis, i-a fost deschis dosar penal. Altul. Polițiștii s-au sesizat din oficiu, iar ulterior au verificat și camerele de supraveghere din zonă. Au constatat că Fulgy s-a urcat la volanul unei mașini, în condițiile în care i se ridicase permisul. Nu a făcut asta decât foarte puțin timp, cât a mutat mașina lui Ioniță, dar paparazzi cancan.ro au fost pe fază, iar ulterior articolele din presă au alertat oamenii legii. 

 
Fiul Clejanilor nu are voie să conducă și are permisul suspendat după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise.
 
După ieșirea de la Obregia, tânărul a făcut o postare pe rețelele de socializare și a publicat pe InstaStory câteva imagini cu el, după care a transmis și un mesaj:
 
"Aș vrea să fac un anunț de presă pentru toată presa. Sunt bine, nu aveam cum să fiu altfel, nu mai am permis, sunt puțin dezamagit. Am fost la studio la Alex Velea, s-au consumat acolo substanțe interzise, THC, iarbă, canabis. (...) Am lăsat în urmă trecutul. (...) Aș vrea să îmi cer scuza față de fanii mei și față de fanii familiei mele." 

Pe VOYO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe  voyo.ro

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA FACEM LEVEL


Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni