Alexandra Stan surprinde pe toată lumea cu vestea că s-a căsătorit în mare secret. Artista a dezvăluit că ceremonia a avut loc la malul mării, în mare secret.
Alexandra Stan a îmbrăcat rochia albă de mireasă la Constanța, în cadrul unei ceremonii intime la care au participat doar membrii familiei și nașii. Artista a dezvăluit că și-a dorit un eveniment cu participare restrânsă și a cerut tuturor celor implicați în organizare să păstreze secretul.
„Cel mai mare minus este că n-am avut prietenii aproape, dar a fost o ceremonie frumoasă. Ceremonia religioasă am avut-o la Constanța, la Biserica Sf. Nicolae. Am fost cununați chiar de preotul care a cununat-o și pe sora mea, care mi-a botezat nepoții. E părintele meu duhovnic. A venit la Constanța și părintele lui duhovnic, care este călugăr și care slujește la Mănăstirea Sitaru, de aici de lângă București, și a fost o ceremonie foarte frumoasă.
Am avut și cor, a fost totul ceva de vis, intim. Am fost doar noi, familia, nașii și atât. (...) Am avut parte de confidențialitate”, a dezvăluit cântăreața pentru Viva.
Vezi GALERIA FOTO mai jos!
Alexandra Stan nu spune cine este cel cu care și-a unit destinele, însă a lăsat să se înțeleagă că relația lor este foarte recentă, de câteva săptămâni.
În luna noiembrie a anului trecut, Alexandra Stan anunța pe rețelele sociale că s-a despărțtit de iubitul ei de atunci, Bogdan Drăghici.
„Ultima relație pe care am avut-o cu un bărbat, chiar dacă a fost cu adevărat eliberatoare și liberă, și deschisă, m-a lăsat cu inima frântă pentru că am făcut greșeala de a proiecta, de a visa, așa că m-am atașat din cauza așteptărilor de viitor”, a scris artista.
În martie 2021, cântăreața a confirmat că povestea de dragoste dintre ei nu mai are nicio șansă.
Fotografii: @alexandrastan
Vezi și VIDEO: Alexandra Stan, spui tot sau îți ia gura foc?
Gallery