ß
Brendan Fraser era cândva unul dintre cei mai frumoși actori de la Hollywod, făcând furori cu trupul lui sculptat în filme precum "Mumia" sau "George, trăsnitul junglei".
Iată că trecerea timpului și vârsta își spun cuvântul, Brendan Fraiser ajungând la vârsta de 52 și fiind total de nerecunoscut.
În cea mai recentă apariție, la premiera filmului „No Sudden Move”, actorul a șocat pe toată lumea și a creat multă vâlvă în mediul online. Fraser este acum obez, iar fierele de păr de pe cap sunt din ce în ce mai puține.
Dacă mulți au fost dezamăgiți de modul în care a ajuns să arate, alții au spus că probabil a fost nevoit să se îngrașe pentru un rol într-un film care ar avea ca subiect povestea unui professor obez.
Sursă foto: Getty Images
Gallery