ß
Covorul roșu a devenit albastru la premiera filmului pentru copii “The Boss Baby: Family Business” și a fost neîncăpător pentru familia actorului Alec Baldwin.
Actorul în vârstă de 63 de ani merită fără doar și poate titlul de “cel mai cool tătic de la Hollywood”, după ce a apărut la eveniment alături de soția Hilaria și cei șase copii.
Carmen (7 ani), Rafael (6 ani), Leonardo (4 ani), Romeo (3 ani) și bebelușii Eduardo și Lucia au fost în centrul atenției la premiera filmului. Este prima apariție a cuplului în formulă completă. Alec Baldwin mai are o fiică în vârstă de 25 de ani, Ireland, din căsătoria cu actrița Kim Bassinger.
Alec, Hilaria și cele șase odrasle s-au îmbrăcat în costume negre întocmai ca personajul principal al filmului. Patru dintre copii au purtat serviete negre, iar doi dintre ei și-au pus și ochelari. Alec Baldwin este și cel care îi dă voce personajului Boss Baby.
Premiera “The Boss Baby: Family Business” a avut loc la SVA Theatre din New York. Din distribuție mai fac parte Lisa Kudrow, Jimmy Kimmel și James Marsden.
Filmul va fi lansat în cinema în iulie, iar în cinematografele din România va ajunge în luna septembrie.
Fotografii: Getty Images/ Instagram
Vezi și VIDEO: EURO 2020: Fotbalul se joacă la PRO TV
Gallery