ß
  • PRO TV
  • Suporterii britanici de la EURO 2020 vor da iama în baruri. Câți bani vor cheltui ca să-și susțină favoriții

Suporterii britanici de la EURO 2020 vor da iama în baruri. Câți bani vor cheltui ca să-și susțină favoriții

Suporterii britanici de la EURO 2020 vor da iama în baruri. Câți bani vor cheltui ca să-și susțină favoriții

Pentru prima dată în istorie, 3 țări din Regatul Unit joacă în grupe la un campionat european de fotbal, iar britanicii simt deja mirosul banilor. La EURO 2020, suporterii vor cheltui sume record pentru a-și susține favoriții.

Anglia, Țara Galilor și Scoția luptă în grupe la EURO 2020 pentru o calificare istorică, în grup, în optimile competiției. Autoritățile estimează că pub-urile vor fi pline în acest weekend, când Țara Galilor va întâlni Elveția (sâmbătă, ora 16:00) și Anglia va da piept cu Croația (duminică, la ora 16:00). Ambele meciuri sunt în direct pe PRO TV și VOYO.

Reprezentanții Centre for Retail Research au estimat că suporterii britanici vor cheltui circa 462 de milioane de euro în primul weekend de la EURO 2020. Directorul instituției, prof. Joshua Bamfield, spune că o prezență cât mai lungă la EURO 2020 a echipelor britanice va însemna un boost considerabil pentru economie.

Cu șanse mari ca Anglia să ajungă în fazele avansate ale turneului, este probabil ca meciurile următoare să atragă aceeași atenție, dacă nu chiar și mai multă decât cea din acest weekend, și cu un nivel similar al cheltuielilor”, a spus acesta, conform metro.co.uk.

Institutul de cercetare preconizează că suporterii vor bea peste 10 milioane de halbe de bere, doar în ziua meciului Anglia-Croația. Totodată, ei vor mânca peste 10 milioane de pachete de chipsuri și 5 milioane de pizza.

Specialiștii spun că EURO 2020 ar putea aduce economiei britanice un plus de 3,5 miliarde de euro.

EURO 2020 | Cu câți bani se va alege România

Țara noastră a cheltuit peste 200 de milioane de euro pentru a se prezenta onorabil în postura de gazdă a EURO 2020. Cu acești bani au fost modernizate stadioanele orașului (Steaua, Rapid, Arcul de Triumf). În plus, a fost creată o linie specială de tren, care să preia călători de la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, investiție care s-a ridicat la 100 de milioane de euro.

Alte 4 milioane de euro au fost cheltuite pentru ultime retușuri la Arena Națională, pentru cele 4 partide găzduite aici. 

Însă, ratarea calificării la EURO 2020 a echipei naționale are un impact devastator asupra încasărilor pe care le va genera evenimentul. Românii nu vor cheltui atât de mulți bani la acest campionat european, în lipsa favoriților lor.

Veniturile vor fi generate de suporterii celor 8 echipe care vor evolua la București, iar acestea se vor ridica la cel mult 14,5 milioane de euro. Estimarea aparține site-ului pitchinvasion.net, care a ținut cont de câți bani vor cheltui străinii pentru cazare, masă și timp liber în capitala României.

Din cauza condițiilor impuse de pandemie, Arena Națională se va ocupa doar în proporție de 25%, iar acest lucru are ca efect reducerea substanțială a încasărilor pe care le va genera Capitala în timpul EURO 2020.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni