ß
Peste 20 de comedianți de top din România, printre care Micutzu, Bordea și George Tănase, se alătură campaniei WWF, „Salvează Pădurile Nimănui. Te salvezi pe tine”, și susțin demersurile asociației de a proteja pădurile tinere crescute pe marginile râurilor și pajiștilor din România, care nu sunt protejate de lege.
Pentru a putea avea grijă de ele și a ne bucura de beneficiile pe care ni le aduc este necesară identificarea lor pe hartă, prin analiza imaginilor satelitare, ca mai apoi proprietarii să poată fi motivați să le păstreze și să le ocrotească.
„Cei de la WWF au un program prin care putem salva aceste păduri ale nimănui, așa că, evident, am spus că mă alătur, pentru că vreau un pic de normalitate. În primul rând, aceste păduri ar trebui identificate, iar mai apoi autoritățile ar trebui convinse să schimbe legea în așa fel încât proprietarii pajiștilor să nu mai fie tentați să le taie sau să le lase de izbeliște”, a spus Micutzu.
În țară, există aproximativ 500.000 de hectare de păduri tinere pe care cu toții le putem salva de la dispariție, prin punerea lor pe harta autorităților și a asigura astfel compensațiile păstrării lor intacte. Reîmpădurirea acelorași suprafețe ar dura 500 de ani și milioane de euro, însă este mult mai simplu să putem salva ce deja există.
Cei care doresc să facă un bine acestor păduri extrem de vulnerabile pot dona lunar 4 euro, trimițând cuvântul PANDA la numărul 8864.
Pe VOYO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale
Vezi și: Genul programului: fotbal! EURO 2020 se vede la PRO TV și pe VOYO