ß
  • PRO TV
  • Ricky Martin, despre momentul când a fost forțat să recunoască că e gay: ”M-am simțit violat”

Ricky Martin, despre momentul când a fost forțat să recunoască că e gay: ”M-am simțit violat”

Ricky Martin, despre momentul când a fost forțat să recunoască că e gay: ”M-am simțit violat”

Ricky Martin și-a amintit momentul în care, în cadrul unui interviu, Barbara Walters l-a întrebat despre orientarea sa sexuală.

Cântărețul a fost invitat la celebra Barbara Walters în anul 2000, când cariera sa era în plină ascensiune. 

Barbara (acum în vârstă de 91 de ani) l-a încurajat în mod repetat pe Ricky Martin să clarifice zvonurile despre sexualitatea sa, doar că acesta nu ar fi vrut să facă acest lucru la acel moment și spune că a rămas traumatizat. 

Ricky Martin a declarat recent pentru People: ”Când mi-a pus întrebarea, m-am simțit violat pentru că nu eram pregătit să spun adevărul. Mi-era teamă. Am rămas cu o mică traumă în urma acestui interviu”.

Ricky a mărturisit că este gay zece ani mai târziu, într-o declarație oficială postată pe site-ul său. Cu toate acestea, starul crede acum că ar fi fost mai bine să recunoască în cadrul interviului cu Barbara, pentru sentimentul de ușurare pe care l-a simțit când și-a dezvăluit adevărata sexualitate.

”Mulți oameni mă întreabă: ce ai face diferit? Ei bine, poate că aș fi spus adevărul în acel interviu. Ar fi fost grozav, pentru că atunci când am recunoscut, m-am simțit minunat”.

În timpul interviului de acum 20 de ani, Barbara Walters l-a întrebat pe artist: ”Există zvonuri despre orientarea ta sexuală, ai auzit de ele?”, la care el a răspuns: ”Da, am auzit.”

”Te doare să auzi asta? Ce faci în privința acestor zvonuri?”,a continuat ea.

Ricky a explicat: ”Sexualitatea și homosexualitatea nu ar trebui să fie o problemă pentru nimeni. Cred că sexualitatea este ceva cu care fiecare individ trebuie să fie împăcat și asta e tot ce am avut de spus despre asta”.

Cu toate acestea, prezentatoarea TV a făcut presiuni: ”Ei bine, știi că poți opri aceste bârfe. Poți spune, așa cum mulți artiști au făcut-o: ”da, sunt gay” sau poți spune: ”nu, nu sunt”, sau poți să lași lucrurile în coadă de pește. Stă în puterea ta să o faci”.

Ricky a replicat: ”Înțeleg perfect. Mulțumesc pentru această șansă de a opri zvonurile dar, dintr-un motiv sau altul, nu simt nevoia să o fac”.

În 2017, Barbara Walters a vorbit cu The View despre respectivul interviu: ”A fost o greșeală? Privind în urmă, a fost o greșeală. Dacă cineva nu este gay declarat și bucuros să vorbească despre asta, nu e treaba nimănui - nici măcar a mea”.

În cel mai recent interviu, Ricky Martin a vorbit și despre relațiile sale din trecut, dinainte să-și recunoască public sexualitatea, spunând că a fost îndrăgostit de femei pentru că așa simțea. ”Nu poți mima chimia - atracția a fost acolo pentru ele. Nu am indus pe nimeni în eroare”. 

Întrebarea Mesei Rotunde Breaking News: Cine e vedeta feminină căreia Lidia Buble nu i-ar rezista?

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni