ß
Cu tot ceea ce a fost, pandemia pare să fi adus și lucruri bune pentru artiștii noștri.
Poate unul dintre cele mai afectate segmente: fără evenimente, fără să își poată face meseria, artiștii au fost provocați să își potolească altfel dorul pentru public. Ei bine, creativitatea și-a spus cuvântul și pentru interpreta de muzică populara, Gabriela Comăneci.
Artista din Onești a folosit la maxim această perioadă. “Pentru un artist, perioada a fost foarte grea. Menirea noastră este să le fim alături oamenilor și să le cântăm cu drag. Ori, acest lucru nu a fost posibil. Dar sunt un om pozitiv și am folosit tot acest timp pentru a pregăti piese noi, chiar acum intrăm în studio și înregistrăm. De-abia aștept să vă împărtășesc rezultatele”, declară Gabriela Comăneci. “Nu am stat o clipă. Am fost aproape de publicul meu prin rețelele de socializare, și tot online am lucrat alături de echipă. Ne-am provocat să trecem dincolo de limite și să pregătim lucruri frumoase pentru cei care ne ascultă”, adaugă Gabriela.
Și pentru că pandemia a fost lungă, artista a profitat și și-a mărit familia. Este vorba despre Tobiță, cel mai nou membru al familiei, un pisoi frumos, de culoare gri, pe care l-a adoptat fetița Gabrielei.
Gabriela Comăneci este una dintre cele mai speciale voci din Onești. Ea a absolvit studiile Conservatorului și continuă să își antreneze vocea pentru a-și depăși limitele. O puteti asculta pe canalul său de youtube unde gasiti muzica populara si nu numai!
Gallery