ß
Agenţia spaţială rusă Roscosmos a anunţat că va realiza prima peliculă filmată vreodată în spațiu la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Actrița Yulia (Iulia) Peresild (36 de ani) și regizorul Klim Shipenko (37 de ani) se pregătesc intens pentru expediția din luna octombrie 2021.
Filmul, care are titlul provizoriu „Provocarea”, este „o dramă spaţială”, potrivit agenţiei spaţiale ruse. Cei doi au început deja instructajul, care se va desfășura pe parcursul a două luni.
”Pentru toţi situaţia este neobişnuită, pentru că nu s-a făcut niciodată o pregătire atât de scurtă. Nici pentru cosmonauţi şi nici pentru turiştii spaţiali", a declarat Yulia Peresild pentru postul public de televiziune din Rusia.
Pregătirea va consta în cunoaşterea sistemelor de la bordul navei ruseşti Soyuz MS-19 cu care vor zbura spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Vor trebui să se obişnuiască şi cu condiţiile de microgravitaţie de pe ISS, iar pentru aceasta vor face un antrenament pe avionul-laborator Il-76, şi vor învăţa să reacţioneze în caz de aterizare de urgenţă în apă la revenirea lor pe Terra, scrie agerpres.ro
Yulia Peresild a postat deja primele imagini de la pregăriri, spre bucuria fanilor.
”4 ore și jumătate am petrectu așa, apoi încă 4 ore am asistat la curs”, a descris Iulia poza de mai sus.
”Am învățat deja foarte multe, dar în față ne așteaptă infinitul. Suntem gata, mergem înainte ! Programul este destul de complex, multă teorie! Ne așteaptă practica! Este greu, nu înțeleg totul, dar este foarte interesant”, a descris actrița primele zile petrecute la Centrului de pregătire a cosmonauţilor.
Yuliya Peresild este cunoscută publicului larg pentru filmul de mare succes ”Battle for Sevastopol” (2015). Rolul Ludmilei Pavlichenko i-a adus Premiul Vulturul de Aur (Golden Eagle Award), pentru cea mai bună actriță în rol principal, dar și un premiu Nika Awards, pentru același film.
Sursă foto: Getty Images, Instagram: juliaperesild
Vezi și: Cum să cucerești o stewardesă?
Gallery