ß
Maneskin, trupa care a reprezentat Italia anul acesta, a câștigat concursul Eurovision 2021, care s-a desfășurat în acest an la Rotterdam.
S-a încheiat și ce-a de-a 65-a ediție de Eurovision, iar țara care a câștigat anul acesta este Italia, cu trupa Maneskin.
Sâmbătă, 22 mai, spectatorii au urmărit un spectacol pe cinste susținut de reprezentații fiecărei țări finaliste. 26 de momente, însă o singură țară câștigătoare – Italia.
După voturile juriilor din fiecare țară, Elveția s-a clasat pe primul loc și părea că o să fie țara câștigătoare, însă după voturile publicului lupta s-a dat între Elveția și Italia, cea din urmă fiind câștigătoare. La final, locul 2 a fost ocupat de Franța, iar locul 3 de Elveția. Pentru Marea Britanie nu a fost un an bun, întrucât au fost pe ultimul loc, cu 0 puncte.
Maneskin e o trupă nonconformist, de muzică rock, alcătuită din patru membri , o fată și trei băieţi. La Eurovision, ei au interpretat melodia “Zitti e buoni”, care a fost de mare success.
Måneskin este o trupă rock din Roma, iar numele este în limba daneză și înseamnă “lumina lunii”, potrivit adevarul.ro. Membrii trupei sunt Damiano David (voce), Victoria De Angelis (chitară bas), Thomas Raggi (chitară electrică) şi Ethan Torchio (tobe).
Gallery