ß
  • PRO TV
  • Pasha Parfeni și Cleopatra Stratan lansează „Orele”

Pasha Parfeni și Cleopatra Stratan lansează „Orele”

Pasha Parfeni și Cleopatra Stratan lansează „Orele”

Pasha Parfeni și Cleopatra Stratan colaborează pentru prima dată și lansează „Orele”, o declarație de dragoste pusă pe note muzicale și totodată un remake al celebrei piese lansate de Sofia Rotaru. 

Cu un videoclip inspirat parcă din poveștile cu zei în regia lui George Secrieru și cu un decor ce ne aduce aminte de Grecia antică, single-ul are la bază o poveste de iubire ce se consumă în primă fază doar din priviri. 

Compusă de către Anatolie Chiriac alături de Grigore Vieru, „Orele” este o piesă ce te duce cu gândul la importanța timpului, dar și la cât de prețioase sunt momentele petrecute alături de persoana iubită. Clipul îi prezintă pe Pasha și Cleopatra ce interpretează rolul îndrăgostiților care la început doar se privesc, dar niciunul nu îndrăznește să facă un pas către celălalt.

 
„Această piesă e trecută prin timp, cu versuri scrise de marele poet Grigore Vieru și cântată de mulți artiști până acum: Anastasia Lazariuc, Sofia Rotaru, Silvia Chiriac și alții. Am demonstrat că valorile și dragostea peste ani se cântă la fel, pe ritmuri de latino și cu inima înflăcărată. «Orele» este o piesă fierbinte, care mă duce cu gândul la mare, sub un soare arzător. Mi se pare actuală, chiar dacă are o istorie atât de bogată în spate. Nu obosesc să o ascult în mașină, în duș, în studio și abia aștept să o cânt și pe vreun platou de dans, iar colaborarea cu Cleopatra face această piesă și mai specială. De la fetița care-l aștepta pe Ghiță la portiță, s-a tranformat într-un adevărat artist care e gata să ofere lumii pasiunea ei”, povestește Pasha Parfeni.

 
„Pasha a venit cu propunerea să lansăm acest single împreună povestindu-mi că e un remake al piesei originale ale Sofiei Rotaru, «Orele». Noi am păstrat versurile și linia melodică și am reușit să venim cu un instrumental fresh ce i-a dat un aer modern, latino. Mi-a plăcut piesa de la început, iar pentru Republica Moldova această melodie este una foarte specială, a fost un șlagăr foarte cunoscut și iubit. Sperăm că am putut să aducem înapoi nostalgia anilor respectivi în această perioadă și că publicului îi va plăcea această piesă la fel de mult precum ne place și nouă", adaugă Cleopatra Stratan.   

 
Legăturile lui Pasha cu România s-au concretizat în participarea la numeroase festivaluri-concurs, printre care Cerbul de Aur și Festivalul Mamaia. Artistul a reprezentat Moldova în cadrul Eurovision 2012 cu single-ul „Lăutar” și a lansat piese precum „Chișinău-Verona”, „Două tinereți” (alături de Orchestra „Lăutarii”), „Acasă”, „Tu nu vezi cerul” (alături de Andrei Tudor) și „Chitara mea” (feat. Trio Vatra Neamului). În septembrie a lansat alături de Nicoleta Nucă „Lasă-mă”, un single despre cei care iubesc, dar au nevoie de timp pentru a asimila sentimentele.
 
Cleopatra a cunoscut succesul mondial încă de la vârsta de 3 ani cu hitul „Ghiță”, ce s-a auzit în țări precum Japonia, Spania și Mexic. Din anul 2008, artista are propria ei papușă, iar în anul 2009 este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4. După mai multe single-uri de succes printre care și „Te las cu inima”, „Pupă-mă”, „Eu m-am pierdut”, „La ușa mea” și „Dragoste, vă rog” alături de Edward Sanda, Cleopatra Stratan a lansat în urmă cu o lună „Vorba de tine”, o baladă emoționantă despre iubire. 

FOTO: CAT MUSIC

 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni