ß
Olimpia Melinte a devenit mamă pentru a doua oară, ia experiența pe care a trăit-o la nașterea fetiței a fost una emoționantă, dar și plăcută.
A doua naștere a avut loc la Regina Maria, iar Olimpia Melinte a adus pe lume o fetiță, după un travaliu care a durat aproximativ 10 ore. Într-un interviu acordat exclusiv pentru protv.ro, actrița a povestit experiența pe care a trăit-o în zilele dinainte și imediat după fericitul eveniment și cum a perceput această experiență.
1. Cum a fost așteptarea în ultimele zile înainte de a naște? Ai păstrat legătura cu medicul sau cu vreun cadru specializat?
Ultimele două săptămâni au fost cele mai complicate pentru că mă mișcam tot mai greu, nu reușeam să mă odihnesc și nu prea puteam să mănânc (pe cât de mare era pofta de mâncare) pentru că stomacul meu devenise minuscul, practic bebelina pusese stăpânire pe tot corpul meu. Doamna doctor Oana Zaharia a fost alături de mine mereu, am comunicat la telefon sau prin mesaje și la orice schimbare sau ușor semnal de alarmă puteam să o contactez. La fel și moașa Claudia Deculescu care mi-a oferit tot suportul moral de care aveam nevoie pe ultima sută de metri.
2. Când ți-ai dat seama că urmează să naști?
Luni (19 Aprilie) am fost la control și doamna doctor mi-a zis că se apropie momentul și... așa a fost. Marți noaptea au început contracțiile și miercuri (21 Aprilie) m-am internat și am născut.
3. Ce s-a întâmplat în primele ore în care ai ajuns la spital?
În primul rând am făcut testul Covid și am fost pusă la aparate pentru a monitoriza starea bebelușului. După ce ne-am asigurat că totul e bine am urcat în rezervă, mi-am lăsat bagajul, m-am schimbat și am pornit spre sala de nașteri, având-o în tot acest timp alături de mine pe Claudia, moașa care a fost cu mine pe toată perioada spitalizării.
4. Câte ore a durat travaliul? Cum ai colaborat cu echipa medicala de la Regina Maria (moasa, anestezist, medicul OG)?
Travaliul a ținut cam zece ore, dar foarte intense au fost ultimele două. Din fericire după epidurală, totul a devenit mult mai suportabil. Doamna doctor Ani Rahimian a făcut o treaba excelenta, spun asta pentru că la prima naștere anestezia nu a ținut și durerile au fost foarte mari, dar de data asta cu atenție și cu o mână foarte sigură a reușit să facă imposibilul posibil. Din cauza anilor de sport pe care îi am la activ coloana mea este mai dură, are niște cartilaje mai greu de pătruns cu acul, dar doamna doctor s-a descurcat de minune și a reușit să-mi ia durerea cu mâna! Cât despre moașă și doamna doctor Zaharia e tare greu să descriu în cuvinte felul lor atât de delicat, atent și profesionist cu care m-au tratat. Am fost tare norocoasă să colaborez cu ele, pentru că tot procesul nașterii a fost o continuă muncă in echipă și comunicarea permanentă dintre noi ne-a ajutat să ducem cu succes la final acest eveniment care ar trebui să fie de-a dreptul magic in viața unei femei. În primul rând au susținut de la început ideea de naștere naturală și mi-au dat curaj să merg înainte, lucru care se întâmpla tot mai rar in maternitățile de la noi.
5. Care a fost primul lucru la care te-ai gândit când ți-ai văzut fetița?
Că o iubesc nespus!
6. Ce s-a întâmplat în primele ore după naștere? Ce sfaturi ai primit de la medicul tău ?
În primul rând, Ingrid a ajuns direct in brațele mele unde am stat și ne-am privit cu sufletele câteva minute bune. Apoi ea a fost dusă la neonatologie pentru o scurtă evaluare, iar eu am rămasă în sala de nașteri încă o perioadă pentru ca doamna doctor să îmi acorde ultimele îngrijiri medicale. Am rămas mai departe cu moașa și la scurt timp bebelina a revenit la mine și am pus-o la sân unde a început să pape cu poftă. Cred că cel mai util sfat a fost să nu mă obosesc prea mult în primele ore de după, să stau liniștită, chiar dacă entuziasmul și adrenalina își fac simțită prezența, e important să am grijă de mine și să fac pași mici și siguri către vindecare.
7. Care ți s-au părut lucrurile esențiale pe care le-ai aflat de la medicul neonatolog?
De la dr. Alina Ilici am aflat că fiecare bebeluș reacționează diferit și se adaptează în ritmul lui la mediul nou în care intră deodată. Așa că trebuie să le acordăm timp și să avem răbdare. După discuția cu consultantul și medicul neonatolog am acceptat să primească supliment cu formulă pentru că la mine lactația s-a instalat abia în a treia zi, așa că ideea că “îl obișnuiești cu biberonul” a fost din start exclusă și mi s-a explicat foarte clar că nu există loc mai plăcut pentru un nou născut decât sânul mamei și chiar așa a fost. Ce mi s-a părut foarte util este faptul că am fost ghidată spre toate controalele importante de către medicul neonatolog încă din maternitate, așa că mi-a fost foarte simplu să-mi organizez timpul și ieșirile cu cea mică în funcție de asta.
8. Ce diferențe ai observat între prima naștere și cea de acum, de la Regina Maria?
Diferențe majore... pentru mine prima naștere a fost o traumă. Pe lângă faptul că bebelușul a fost scos cu forcepsul, iar anestezia nu a ținut, nu am avut parte de nici un fel de comunicare cu echipa din spital. Și mă refer aici în primul rând la moașe, asistente, pentru fiecare mamă in parte nașterea este un moment unic și e nevoie de un pic mai multă înțelegere, de răbdare și atenție. Știu că pentru cadrele medicale e rutina lor de zi cu zi, dar e o meserie în care trebuie să îl faci pe omul din fața ta să se simtă în siguranța și dacă nu reușești sa faci asta, atunci e o problemă. Din fericire am avut un medic foarte bun care mi-a fost alături și care a salvat situația în ultima clipă, dar ginecologul stă atât de puțin lângă femeia care urmează să nască și e normal, un travaliu poate dura multe ore și atunci e nevoie de o moașă care să își dea interesul și să comunice cu mama, iar eu pot sa spun ca la Regina Maria am avut parte de cea mai tare moașă!
9. Cum ai trăit, din punct de vedere psihologic, faptul că nu ai putut să îi ai alături de tine pe cei dragi? Te-a putut vizita cineva?
Am stat doar două zile în maternitate și timpul a zburat pur și simplu, n-am simțit singurătatea de care îmi era frică atunci când m-am internat, pentru ca am avut mereu echipa Regina Maria alături de mine, asistentele, infirmierele, toată lumea e foarte prezentă și nu te lasă să simți presiunea distanțării de cei dragi. Și pe lângă toate astea, tehnologia este de mare folos în astfel de situații, i-am sunat pe ai mei, ne-am văzut virtual și a fost suficient.
10. Ce sfaturi ai pentru viitoarele mămici pentru alegerea locului în care și-ar dori să nască?
Cred că e foarte important să știe cine le va fi alături, mai ales în cazul unei nașteri naturale. Să aibă toată încrederea în oamenii care le vor asista în cel mai important și greu moment din viața lor. Să se informeze temeinic și să-și asculte corpul. Sfatul meu este să se informeze și să aleagă mereu siguranța unui spațiu și a unei echipe care le va oferi tot confortul și liniștea de care are nevoie o femeie în astfel de momente.
Articol în parteneriat cu Regina Maria.
Gallery