Meghan Markle își va lansa prima sa carte pentru copii la începutul lunii iunie. Deși cartea n-a apărut încă pe piață, soția lui Harry are parte deja de primele critici.
În timp ce unii o acuză de plagiat, alții o blamează pentru că a scris o carte despre legătură tată-fiu, în condițiile în care ea și părintele ei nu-și vorbesc de ani de zile.
Cartea explorează legătura specială dintre un tată şi fiul lui, văzută prin ochii mamei. Meghan Markle a explicat că The Bench a luat naștere de la o poezie pe care a scris pentru soțul ei, prințul Harry, de Ziua Tatălui.
Cartea este ilustrată de artistul Christian Robinson, care a încercat să transpună în imagini „căldura, bucuria și confortul relației dintre tați și fii din toate categoriile sociale”, se arată în comunicat. Meghan Markle va nara ediţia audio a cărţii, care va fi lansată în SUA şi Canada, potrivit news.ro.
Ducesa de Sussex a fost acuzată că a plagiat o altă carte pentru copii, The Boy on the Bench, scrisă de Corrine Averiss. Autoarea cărții a publicat un mesaj pe Twitter la scurt timp după apariția acuzațiilor de plagiat. „După ce am citit descrierea și pasajele publicate din noua carte a Ducesei, nu este vorba de aceeași poveste sau aceeași temă ca în The Boy on the Bench. Nu văd să existe asemănări”, a scris aceasta pe Twitter, potrivit Hello Magazine.
Fotografii: Getty Images
Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro!
Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde cu Benny Adegbuyi - ”Mi-e antipatic rău Dani Mocanu”
Gallery