ß
  • PRO TV
  • INTERVIU Holy Molly: „Îmi doresc să evoluez împreună cu oamenii care mă ascultă”

INTERVIU Holy Molly: „Îmi doresc să evoluez împreună cu oamenii care mă ascultă”

INTERVIU Holy Molly: „Îmi doresc să evoluez împreună cu oamenii care mă ascultă”

Era cunoscută drept Miss Mary, însă a decis să facă o schimbare și a devenit Holy Molly. Iar sub acest nume a cunoscut adevăratul success și a ajuns să fie în topurile muzicale atât din România, cât și din străinătate.

După ce „Twinkle Twinkle” a devenit un adevărat hit, am stat de vorbă cu Holy Molly, care ne-a vorbit atât despre carieră, cât și despre viața ei.

protv.ro: Cine este Holy Molly?

Holy Molly: Holy Molly este un suflet de copil care și-a urmat visul. E o întrebare destul de grea, întrucat nu sunt prea bună la a mă descrie. Sunt o fată care a crescut cu și prin muzică, ce a respirat arta și și-a dorit să-și manifeste această pasiune. Acum poate să facă asta și e incredibil de recunoscătoare zi de zi.

Cum a început totul pentru tine? 

Am început să cânt încă de când am început să vorbesc. În familia mea, mama și bunica aveau voci foarte frumoase, așa că le imitam. La 3 ani am intrat în corul Alegretto, apoi am început să fac canto, la 7 ani. A urmat o perioadă extrem de frumoasă de câțiva ani plini de concursuri de muzică prin toată țara. Apoi m-am apucat serios de chitară, pian, teorie muzicală. La vârsta de 13 ani am început proiectul Miss Mary și am făcut muzică în paralel cu școala. Au urmat liceul, facultatea de actorie și… iată-mă aici.

Drumul meu nu a fost nicidecum unul ușor, provin dintr-o familie modestă, cu doi părinți care s-au sacrificat enorm ca eu să fac ce-mi place. Nu am fost un artist acceptat și apreciat neapărat, a trebuit să mă zbat toată adolescența, până în punctul în care am crezut că nu sunt deloc bună în ceea ce fac. Până când a luat naștere Holy Molly și toată viața mea s-a schimbat.

Cum a fost trecerea de la Miss Mary la Holy Molly și care a fost motivul reinventării proiectului tău?

Proiectul Miss Mary m-a educat și cizelat extrem de frumos. Dar ajunsesem într-un punct unde nimic nu mai mergea bine, iar eu nu îmi găseam un loc în industria muzicală românească. Așa că am început să fac piese în engleză și să le lansez afară. Între timp, stările mele de anxietate și panică în legătură cu viitorul meu se accentuau, pentru că nu obțineam niciun rezultat, deși începusem să inteleg cum funcționeaza muzica în Europa. Așa că, mi-am luat inima în dinți și am decis să schimb tot. Nume, concept, stil muzical, styling.

Am fost norocoasă să am o echipă micuță în spate care să mă susțină și am lansat „Everybody’s scared”, fără nicio așteptare. La o lună după, am lansat „Menage a trois”, împreună cu un producător german, Lizot. Iar piesa a prins incredibil de bine în toată Europa de Vest. De atunci se întâmplă numai lucruri minunate și, deși muncesc mai mult ca niciodată, mi se pare că nicicând n-am fost mai fericită și mai împăcată cu ceea ce fac. 

Ce înseamnă muzica pentru tine?

Pentru că am crescut cu muzica, nu o pot defini foarte bine. E parte din personalitatea mea, din gândirea mea, din modul în care văd viața, în care sufăr, în care iubesc. Muzica este eliberare, forță, spiritualitate, libertate, vrajă.

„Twinkle Twinkle” a făcut furori în străinătate, mai ales în Polonia. Ce rezultate a înregistrat piesa și ce alte surprize pregătești?

Sunt extrem de mândră de tot ce s-a întâmplat cu „Twinkle Twinkle”, este o piesă tare dragă mie. Nu mă concentrez niciodată pe rezultate, am învățat asta de când eram mică și sufeream dacă o piesă nu făcea un anumit număr de vizualizări sau era vreun comentariu de hate. Acum piesele mele au un scop mult mai important: să ajungă fix la oamenii care au nevoie de ele. Urmează o perioadă plină de piese frumoase, voi lansa ceva tare personal în foarte scurt timp, așa că fiți pe fază.

De ce ai renunțat la actorie pentru muzică? Mai ești atrasă de zona de cinematografie sau treatru, ți-ar plăcea ca la un moment dat să fii implicată într-un astfel de proiect?

Bineînțeles. Mă gândesc la actorie în fiecare zi. Faptul că am crescut cu muzica nu anulează alte pasiuni, iar actoria a fost cea mai bruscă și puternică pasiune pe care am descoperit-o. E mult spus că am renunțat la actorie, pentru că nu poți renunța la artă. Ea se manifestă zi de zi prin mine, prin felul meu de a fi, prin muzica și videoclipurile mele. Îmi place mult să mă implic în tot ce înseamnă povestea clipurilor, ador să lucrez cu regizorii și să dezvoltăm personaje. Proiectul Holy Molly este în sine un personaj. Sigur, mi-ar plăcea enorm să mă implic într-un proiect de teatru sau cinema, dar sunt sigură că va veni la momentul potrivit.

Ce te face cel mai des să zâmbești?

Îmi place mult să zâmbesc și cred despre mine că sunt un om plin de bucurie. Familia, iubirea, glumele, prietenii și animalele sunt motivele pentru care zâmbesc zilnic. Deseori mă surprind zâmbind când stau la semafor și văd un cuplu de bătrânei, doi tineri care aleargă, un porumbel care stă în copac, o floare de cireș pe care o flutură vântul. Sunt un om care crede că e înconjurat de lucruri frumoase, așa că îmi place mult să observ și să simt.

Ce amintire din copilărie te bucură cel mai mult?

Am avut o copilărie tare frumoasă, la țară, la bunici. Salvam extrem de multe animale (am avut o cioară adusă de bunicul, pe care am crescut-o, altă data un șoricel adus de pe câmp). Am amintiri incredibil de frumoase și din perioada în care participam la concursuri și simțeam cea mai mare fericire când luam trofeul. Sunt încă foarte legată de copilaria mea și nu cred că aș vrea vreodată să mă desprind de ea. Sunt o fată de 25 de ani care încă se cațară în copaci și se joacă de-a v-ați ascunselea.

Cum îți place să-ți petreci timpul liber? Cum arată vacanța ideală pentru tine?

Ador să călătoresc și îmi doresc să vizitez fiecare loc de pe planeta noastră. Mi se pare magic să poți să te conectezi cu moduri de gândire diferite, culturi noi, cu natura care te dă pe spate. În timpul liber sunt un bol de energie care absoarbe tot ce are în jur. Uit de telefon, de postat, de răspuns la mailuri. Pun pauză, respir și admir tot ce am în jur.

Ce înseamnă pentru tine succesul?

Este un termen dificil de definit și, sincer, nu îmi place. Succesul, în opinia mea, implică a fi superior altor oameni, iar aici este limita peste care eu nu pot trece. Îmi doresc să am succes doar în ochii mei, doar eu cu mine. Fără competiție și fără a le arăta celorlalți cât de bine o duc. Da, îmi doresc o viață frumoasă, de care să mă pot bucura, o carieră care să îmi aducă fericire și liniște, dar nu succes. Îmi doresc să evoluez împreună cu oamenii care mă ascultă și să am ocazia să îmi manifest în continuare dragostea față de muzică. Atât.

Care sunt artiștii pe care-i admiri cel mai tare? Sau cei care și-au pus amprenta asupra stilului tău?

Shakira a fost cea mai mare influență muzicalâ când eram mică. Eram obsedată de ea, iar mama mă trezea, cu piesele ei la combină, ca să merg la școală. A urmat Michael Jackson, pentru care am simțit poate cea mai pură dragoste, apoi orizonturile mi s-au lărgit și am început să ascult și să adun muzică din toate părțile. Eminem, Evanescence, Rihanna, Amy Winehouse, Pink, John Mayer sunt doar câțiva din artiștii care au plantat ceva în sufletul meu.

Care este personajul tău de film preferat?

Nu pot spune că am un personaj preferat, căci dacă îmi place un rol, înseamnă că admir actorul care a interpretat rolul. Am avut o mare pasiune pentru Al Pacino și Denzel Washington, care încă dăinuie, Meryl Streep, Anthony Hopkins, etc. Cred că m-a marcat destul de tare filmul „Shutter Island”, cu Leonardo DiCaprio în rol principal.

Ai superstiții?

N-am crezut niciodată în superstiții, ci m-am bazat mereu pe instinct. Consider că nu există reguli prin care să îți urmezi viața, iar superstițiile cam asta insinuează. Nu înseamnă că nu sunt ciudată. Nu încercuiesc nimic fără să încercuiesc înapoi. Da, știu, sună ciudat, dar dacă ocolesc o masă… va trebui să o ocolesc înapoi. E un tic pe care îl am de când eram mică.

Ce nu este real, dar ți-ai dori să fie?

Călătoritul în timp. Sau… poate este real, dar încă nu știm asta?!

Ce ai face dacă ai fi invizibilă pentru o zi?

Le-aș face farse prietenilor mei, clar. Apoi aș ajuta oamenii de pe stradă, le-aș pune piedică oamenilor care aruncă gunoi pe jos, aș lua un avion (normal că pot să iau avionul, sunt invizibilă, pot intra oricând fără să fiu văzută) și aș zbura până unde se află artiștii mei favoriți, aș merge în backstage și i-aș admira de aproape.

Cine este persoana care îți face viața mai ușoară?

Toți oamenii pe care îi am în jur contribuie la fericirea mea. Sunt norocoasă să am prieteni puțini, dar incredibili. Iar părinții mei cred că sunt în continuare cel mai stabil stâlp din viața mea.

Spune-ne ceva despre tine, ceva ce oamenii nu ar putea ghici vreodată.

Am fobie de catifea. Weird enough?

Ce planuri ai de Paște?

Dacă totul merge cum mi-am propus și nu se ivesc probleme, de Paște voi fi în Costa Rica. Da, voi fi departe de familie, pentru prima oară de sărbători, dar o să fie extraordinar și tot o să ciocnim ouă, prin videocall.

Ce urmează pentru Holy Molly?

Urmează o perioadă plină de release-uri foarte tari, o colaborare interesantă, acompaniata de un videoclip weird și strong, cum mă știți. Urmează mult content și multe surprize faine. Până atunci, sunteți pupați!

foto: PR Global Records 

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro

Vezi și: Miliția Modei by Costi Diță: ”Doamna Kim instigă la... studiu”

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni