Deși a fost una dintre cele mai diverse ediții și va intra în istorie pentru premierea a unei femei de culoare și a unei asiatice la unele dintre cele mai importante categorii, Oscar 2021 a stârnit reacții intense pe social media.
Cea de-a 93-a ediție a premiilor Oscar - desemnată de mulți cea mai plictisitoare din istorie - a supărat mulți fani după ce, la categoria cel mai bun actor într-un rol principal, a fost ignorat regretatul Chadwick Boseman în favoarea lui Anthony Hopkins (83 de ani).
Vezi și: Oscar 2021. Lista completă a câștigătorilor. ”Nomadland”, desemnat cel mai bun film
Hopkins a devenit, cu rolul din ”Father”, cel mai în vârstă actor care a câștigat Oscarul. Prima oară a luat statueta acum 30 de ani, pentru rolul Hannibal Lecter, din ”Tăcerea mieilor”.
Deși a mai fost nominalizat de atunci de cinci ori, nimeni nu se aștepta să câștige, majoritatea gândindu-se că Boseman va primi, postum, un Oscar. Chadwick Boseman a murit anul trecut, în luna august, la 43 de ani, de cancer la colon, dar a primit o nominalizare pentru ultimul său rol, în filmul Ma Rainey's Black Bottom.
De altfel, Anthony Hopkins nici nu a participat la ceremonie și nu a transmis un mesaj de mulțumire.
De asemenea, telespectatorii au fost siderați de secțiunea In Memoriam, dedicată celor care au murit în ultimul an - printre care Chadwick Boseman, Helen McCrory și Sir Sean Connery - care a fost derulată pe repede înainte și pe o muzică extrem de antrenantă.
Nobody:
— Kreidy Giantsbane (@kreidy_b) April 26, 2021
Literally nobody:
The in memoriam clip at the #Oscars: pic.twitter.com/PLoA63g4mp
Gallery