ß
La mai bine de o lună după apariția interviului incediar oferit de Ducii de Sussex, Oprah a făcut primele declarații despre acest subiect.
Vedeta de 67 de ani a mărturisit că ”a fost surprinsă” de faptul că Meghan Markle ”a mers atât de departe” cu acuzațiile de rasism împotriva Familiei Regale.
Oprah a explicat că nu a știut că întâlnirea cu cei doi va fi atât de deschisă pe cat s-a dovedit a fi, adăugând că cuplul a vrut să aibă posibilitatea să își spună povestea ”cât se poate de aproape de realitate”.
Interviul Ducilor de Sussex acordat pentru Oprah a fost transmis pe 8 martie, atunci când Prințul Philip încă se afla internat în spital, din cauza problemelor de sănătate pe care le avea la inimă. O lună mai târziu, acesta a decedat.
”N-am avut idee că va avea un asemenea impact. Nu m-am pregătit pentru asta”, a declarat Oprah pentru Nancy O'Dell.
”Nu m-am văzut cu Harry și Meghan înainte de interviu, dar le-am dat un mesaj prin care am vrut să aflu intenția lor. Au vrut să își spună povestea lor într-o manieră care să le permită dezvăluirea adevărului pe cât a fost posibil”, a explicat aceasta.
Gallery